Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
Sesiune internațională de comunicări științifice în drept și științe administrative, la Universitatea Ovidius din Constanța
Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, vineri, 8 mai 2026, cea de-a VI-a ediție a Sesiunii internaționale de comunicări științifice ale studenților în drept și științe administrative.
Deschiderea oficială va avea loc începând cu ora 9.30, în Sala Senatului din corpul A al campusului universitar.
Potrivit organizatorilor, la ceremonie vor participa prof. univ. dr. Adrian Stoica-Constantin, decanul FDSA, prof. univ. dr. Raluca Andreea Trandafir, prorector UOC, prof. univ. dr. JarosÅ‚aw Kostrubiec, decanul Facultății de Drept și Administrație a Universității 'Maria Curie-SkÅ‚odowska' din Lublin (Polonia) și prof. univ. dr. Vitalii Gordieiev, decanul Facultății de Drept a Universității Naționale 'Iuri Fedkovici' din Cernăuți (Ucraina).
La sesiunea de comunicări vor participa 76 de studenți proveniți de la 12 instituții de învățământ superior din România, Polonia și Ucraina. Programul manifestării include 68 de lucrări, organizate în 15 paneluri, structurate în cadrul a cinci secțiuni tematice: Științe penale, Drept privat digital, Drept privat contemporan, Drept public și Științe administrative. Lucrările se vor desfășura în format hibrid (fizic și virtual), integral în limbi de circulație internațională (engleză și franceză). La finalul manifestării, cele mai bune prezentări vor fi premiate cu sprijinul Editurii Solomon.
'Prin natura competitivă și deschiderea internațională, acest eveniment oferă studenților oportunitatea de a-și prezenta rezultatele cercetării, de a dialoga cu colegi din alte centre și de a se familiariza cu exigențele mediului academic internațional', precizează prof. univ. dr. Adrian Stoica-Constantin, decanul FDSA.
Cabinetul Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.