logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Institutul Cultural Român

Expoziție fotografică la Korcea cu ocazia Zilei Românității Balcanice

Institutul Cultural Român, prin Compartimentul Programe pentru Comunități Românești din cadrul Direcției Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Românești, organizează, la Centrul cultural din cadrul Bisericii aromâne Sf. Sotir (Schimbarea la Față) din Korcea (Albania), duminică, 10 mai 2026, ora 11.00, vernisajul expoziției de fotografie 'Periplu balcanic la aromânii din Albania, Republica Macedonia de Nord și Bulgaria', realizată de Institutul Cultural Român în 2024.

Fotografiile au fost selectate din arhiva cercetărilor lingvistice de teren realizate de dr. hab. Manuela Nevaci, cercetător științific la Institutul de Lingvistică 'Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti' al Academiei Române.

În cadrul vernisajului, CS I dr. hab. Manuela Nevaci va susține prelegerea 'Aromânii din Bulgaria, Rep. Macedonia de Nord și Albania', prin care va face o incursiune în istoria acestor comunități, iar Carmen-Irina Floarea, cercetător științific la Institutul de Lingvistică 'Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti' al Academiei Române, va susține o prelegere despre dialectul aromân.

Expoziția prezintă biserici, monumente, peisaje ale locurilor unde trăiesc aromâni, case vechi ale negustorilor aromâni, obiecte ilustrând ocupațiile tradiționale - păstoritul, cărăușia și comerțul - și portul aromânilor din aceste trei state balcanice.

În Albania, mai ales în jumătatea sudică, există multe localități în care trăiesc aromâni, printre care pot fi vizionate în cadrul expoziției: Korcea, Moscopole, Pleașa de Sus, Pleașa de Jos, Ducasi, Fier, Selenița, Andon Poci, Cutali, Berat.

În Republica Macedonia de Nord, aromânii trăiesc în localități precum: Bitola, Crușova, Ohrida, Beala de Sus, Beala de Jos, Moloviște, Gopeș, Struga, Târnova, Magarevo, Prilep, Știp, iar în cadrul expoziției pot fi vizionate fotografii din primele patru așezări.

În sud-vestul Bulgariei există câteva regiuni în care locuiesc aromâni: Dupnița, Blagoevgrad, Rachitova, Peștera, Velingrad, Kostandovo, Dorkovo, în cadrul expoziției regăsindu-se fotografii din primele patru.

Realizat cu ocazia Zilei Românității Balcanice, sărbătorită în fiecare an pe data de 10 mai, evenimentul va prezenta publicului aromân și albanez din Korcea atât fotografii realizate în această localitate și în alte regiuni ale Albaniei, cât și în comunitățile de aromâni din Bulgaria și Republica Macedonia de Nord.

Proiectul este realizat în colaborare cu Societatea de Cultură Macedo-Română, Centrul de Informare al României din Korcea și Asociația Culturală 'Aromânii din Albania', filiala Korcea.

Expoziția va putea fi vizitată până vineri, 12 iunie 2026, iar accesul publicului este liber.

Biroul de Presă al ICR

Afisari: 75

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.