Comunicat de presă - Casa Majestății Sale Custodele Coroanei
Duminică, 10 Mai 2026, de la ora 16.00, Palatul Elisabeta va găzdui evenimentul Garden Party, cu ocazia sărbătorii naționale de 10 Mai.
Evenimentul va avea loc, în grădina palatului, în prezența Majestății Sale Margareta, Alteței Sale Regale Principele Radu, Alteței Sale Regale
Principesa Elena, Alteței Sale Regale Principesa Sofia și Alteței Sale Regale Principesa Maria.
În anul 2026, se împlinesc 160 de ani de la fondarea Casei Regale și a Statului român modern. Sărbătoarea din acest an este dedicată, așadar,
deopotrivă României și Republicii Moldova.
Vor fi prezenți români din toate colțurile țării și din Republica Moldova, demnitari reprezentând Parlamentul și Guvernul, ambasadori străini acreditați la București, personalități marcante din lumea artei, a științei și a sportului, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române și ai cultelor religioase.
Își vor da concursul Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul și Cavaleria Jandarmeriei
Române.
Vor participa furnizori regali, care vor oferi musafirilor Familiei Regale din produsele companiilor lor.
Garden Party va fi o sărbătorire în prezența unui mare număr de invitați.
Biroul de Presă al Casei Majestății Sale Custodele Coroanei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.