Comunicat de presă - Poliția Română
La data de 6 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lugoj - Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș și Caraș-Severin, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.
Perchezițiile au avut loc în municipiul Lugoj și localitățile Hodoș, Sinersig (județul Timiș) și Zorlențu Mare (județul Caraș-Severin).
În fapt, din cercetările efectuate de către polițiști, a reieșit că începând din anul 2025 și până în prezent, persoane necunoscute ar fi sustras, în repetate rânduri, pe timp de noapte, profile din fier, cu lungimea de 6 metri, precum și alte bunuri utilizate la construirea căii ferate, de pe tronsonul CFR Lugoj - Timișoara.
În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 207 profile din fier.
De asemenea, au mai fost ridicate 2 role geotextil, o rolă geogril și 4 role membrană bituminoasă.
A fost recuperat un prejudiciu de peste 50 de mii de euro.
6 persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Lugoj, în vederea audierii.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.