logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Europarlamentar Gheorghe Falcă

Gheorghe Falcă (PNL/PPE): Bani pentru competențe! Victorie pentru capitalul uman, în Parlamentul European

A fost făcut un pas major pentru viitorul forței de muncă din România și din întreaga Uniune Europeană.

Comisia pentru muncă și afaceri sociale (EMPL) a adoptat Avizul privind Fondul European pentru Competitivitate, un document strategic la care Gheorghe Falcă a lucrat în calitate de raportor din umbră din partea Grupului PPE.

'Fondul European pentru Competitivitate reprezintă pilonul financiar central al Uniunii pentru perioada următoare, având o alocare estimată la peste 400 de miliarde de euro. Acesta este menit să consolideze sectoarele strategice și să asigure independența economică a Europei. Pentru prima dată, nu mai vorbim despre competențe doar ca prioritate politică pe hârtie, ci avem o alocare financiară clară. Am obținut, prin negocieri, ca 7% din fondurile alocate sectoarelor strategice să fie direcționate obligatoriu către calificare, recalificare și dezvoltarea de competențe. Este un pas concret pentru a pregăti forța de muncă pentru economia viitorului și pentru a răspunde nevoii acute de specialiști cu care se confruntă companiile românești', a declarat europarlamentarul Gheorghe FALCÃ.

În raportul eurodeputatului Gheorghe FALCÃ au fost susținute mai multe puncte cheie, după cum au fost explicate de către eurodeputat:

'Așa cum am menționat vorbim de investiții directe în oameni. Procentul de 7% adoptat în EMPL - este o garanție că nicio investiție industrială majoră nu va fi făcută fără a pregăti, în paralel, oamenii care să lucreze în acele sectoare.

O altă inițiativă cheie pe care am promovat-o alături de o colegă deputat din Italia, vizează Alianțele Universitare Europene. Vorbim de un statut juridic european pentru aceste alianțe. Acest lucru va permite universităților să colaboreze mai strâns, integrând educația cu cercetarea și inovarea. Un alt pilon important a fost cel al consolidării învățământului profesional (VET). Raportul pune un accent deosebit pe parteneriatele dintre mediul economic și furnizorii de formare profesională, pentru a reduce deficitul de competențe de pe piața muncii. Aș mai sublinia și crearea unui ecosistem în care universitățile și centrele de formare să lucreze direct cu companiile pentru a adapta curricula la cerințele reale ale pieței'.

Eurodeputatul FALCÃ a precizat, în final, că 'fără investiții în educație și în pregătirea oamenilor, competitivitatea Europei va fi limitată. Avem nevoie de o legătură reală între educație și economie, iar Fondul pentru Competitivitate face, prin acest vot, un pas decisiv în această direcție. Adoptarea acestui aviz este modul nostru de a spune că economia nu înseamnă doar cifre, ci mai ales oameni. Ne-am asigurat că noul Fond pentru Competitivitate va fi folosit pentru investiții care să aducă beneficii reale în buzunarele și în viața de zi cu zi a europenilor'.

Afisari: 163

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.