Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 30.04.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.I. (în stare de arest preventiv), pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 188 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal.
În urma probatoriului administrat în cursul urmăririi penale a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de 28.12.2025, în jurul orei 2120, pe fondul unui conflict vechi cu persoana vătămată L.I. și a unor afirmații tendențioase ale acesteia la adresa inculpatului G.I., aflându-se la domiciliul său, acesta din urmă s-a înarmat cu un topor și a ieșit în stradă (spațiu public), unde a lovit persoana vătămată în zona capului cu muchia metalică a toporului, lovitură care a proiectat persoana vătămată la pământ, iar inculpatul a continuat agresiunea fizică prin alte două lovituri cu toporul aplicate persoanei vătămate în zona genunchiului stâng, provocând leziuni care au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Menționăm faptul că rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Brăila.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PARCHETUL DE PE LANGÃ TRIBUNALUL BRÃILA
Brăila, Calea Călărașilor, nr. 47, județul Brăila, cod poștal 810017
Tel: (+40)239-611.495 / Fax: (+40)239-612.185
Email: pt_braila@mpublic.ro / Web: ptbraila.mpublic.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.