Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
În perioada 01- 03 mai 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat activități pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de motociclete, în cadrul demersurilor de prevenire a accidentelor de circulație și de creștere a siguranței rutiere.
Acțiunea a avut ca obiectiv prevenirea și combaterea principalelor comportamente rutiere periculoase asociate conducerii motocicletelor, în special a celor generate de nerespectarea regimului legal de viteză, efectuarea de manevre neregulamentare, conducerea agresivă, precum și consumul de alcool sau substanțe psihoactive.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat deținerea permisului de conducere corespunzător categoriei vehiculului, respectarea condițiilor tehnice de circulație ale motocicletelor și utilizarea echipamentului de protecție obligatoriu.
De asemenea, au fost efectuate testări privind consumul de alcool sau substanțe psihoactive, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
În cadrul activităților desfășurate au fost distribuite materiale preventiv - educative, totodată fiind promovată conduita preventivă în trafic.
Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea recomandă conducătorilor de motociclete să adopte un comportament responsabil în trafic, să respecte cu strictețe normele rutiere și să circule cu prudență sporită, adaptând permanent viteza la condițiile de drum și trafic.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.