Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
Rezultate înregistrate la frontiera de est în perioada minivacanței 1 Mai
În perioada 01.05-04.05.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) pentru aproximativ 90.500 de persoane, cetățeni români și străini, respectiv peste 23.800 de mijloace de transport care au tranzitat frontiera.
Dintre aceștia, pe sensul de intrare în România, au fost efectuate formalitățile de control pentru peste 47.000 de persoane și peste 12.000 de mijloace de transport.
De asemenea, venim în sprijinul cetățenilor care vor să călătorească în afara țării cu informații privind timpul de așteptare în punctele de trecere de la frontiera externă, deschise traficului internațional, informații care se regăsesc pe aplicația Trafic on-line ce poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
În această perioadă, colegii noștri au efectuat aproximativ 2.400 de verificări în aplicația eDAC, prin intermediul terminalelor mobile conectate la bazele de date relevante ale autorităților române, dar și la cele din Spațiul Schengen.
În situațiile în care au fost abateri de la normele legale, în zonele de competență - punctele de trecere, dar și la 'frontiera verde' - polițiștii de frontieră au constatat 100 de fapte ilegale ( 14 infracțiuni și 86 de contravenții) prin care a fost încălcată legislația română. În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 56.000 de lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 5.000 de lei.
De asemenea, nu s-a permis intrarea în țară a 29 cetățeni străini, care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege și de asemenea nu s-a permis ieșirea a 9 cetățeni români din diferite motive legale.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași desfășoară zilnic, împreună cu instituțiile abilitate, acțiuni pentru prevenirea și sancționarea faptelor ilegale. Polițiștii de frontieră sunt permanent la datorie pentru a facilita tranzitarea frontierei și a sprijini cetățenii în orice situație.
Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași
Comisar șef de poliție LAZÃR DENIS MIHAELA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.