Comunicat de presă - ANAF
ANAF Antifraudă a confiscat 4,51 mil. de lei proveniți din comerț neautorizat cu aur
În urma analizelor de risc fiscal în domeniul comercializării metalelor prețioase, inspectorii ANAF Antifraudă București au identificat opt firme din județul Prahova de la care au dispus confiscarea a 4,51 mil de lei, deoarece au topit în lingouri aproape 12 kilograme de aur, pe care l-au vândut apoi fără autorizație.
La acțiunile de control derulate în perioada 12.03.2026 - 28.04.2026 în județul Prahova au participat 14 inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală, care au verificat modalitatea respectării legislației specifice privind evidența, proveniența și comercializarea bunurilor din metale prețioase. În urma verificării activității comerciale a societăților vizate, inspectorii DGAF au constatat abateri semnificative, precum lipsa documentelor de proveniență a mărfurilor deținute, prelucrarea metalelor prețioase sub formă de lingouri sau comercializarea fără autorizație legală.
Pentru sancționarea încălcării prevederilor Legii nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare și ale Legii nr. 296/2003 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, inspectorii antifraudă fiscală au dispus amenzi totale de 105.000 de lei, confiscarea a 28,66 g bijuterii din aur și diamante în valoare de 26.154 de lei și confiscarea sumei de 4.511.837 de lei, care reprezintă contravaloarea celor aproape 12 kg aur, comercializate sub formă de lingouri.
Pentru asigurarea unui mediu fiscal echitabil și a protejării drepturilor consumatorilor, Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF va continua controalele în domeniile comerț cu metale prețioase și activități de amanet.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.