logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Administrația Fondului Cultural Național

Administrația Fondului Cultural Național invită experți evaluatori independenți să-și depună candidatura pentru formarea comisiilor de evaluare a proiectelor editoriale care vor fi depuse spre finanțare în sesiunea III / 2026.

Candidaturile se depun individual, începând cu 2 mai 2026, în noua platformă SDFC (fonduri-cultura.ro). Înscrierile în sistem se realizează prin completarea unei cereri de înregistrare de tip expert evaluator, completarea profilului personal, selectarea apelului și a ariei de expertiză. Un evaluator se poate înscrie la maximum două arii tematice de expertiză. Informațiile privind procedura de înscriere sunt disponibile la adresa: https://www.afcn-proiecte.ro/apel-de-finantare-proiecte-editoriale.html.

Acreditarea expertizei în evaluarea proiectelor de către un organism abilitat, constituie un avantaj.

În sesiunea de finanțare III 2026 proiectele editoriale se vor înscrie în două secțiuni tematice, ceea ce presupune constituirea a două comisii de evaluare: CARTE și REVISTE ȘI PUBLICAȚII CULTURALE.

Procesul de evaluare se desfășoară on-line și nu necesită prezența expertului în București pe parcursul evaluării, care va avea o durată de 21 de zile calendaristice, respectiv 10 zile pentru soluționarea contestațiilor

Evaluarea proiectelor este o activitate remunerată.

Precizăm că, în conformitate cu legea, NU POATE FI EVALUATOR o persoană care:
- are proiecte depuse spre finanțare la secțiunea respectivă;
- face parte din echipa unui proiect înscris spre finanțare la secțiunea respectivă;
- are statut de funcționar public.

În vederea alcătuirii comisiilor de experți evaluatori independenți, pentru fiecare arie tematică, propunerile vor fi analizate și avizate de către Consiliul Administrației Fondului Cultural Național, numit prin ordin al Ministrului Culturii.

Înscrierile se fac exclusiv on-line, până cel târziu la data de 2 iunie 2026, ora 17:00.

CALENDARUL SESIUNII DE EVALUARE 2026

Termen
Perioada
Activitate

minimum 30 de zile calendaristice
2 mai - 2 iunie 2026
Depunerea cererilor de finanțare online

4 zile lucrătoare
3 - 8 iunie 2026
Studierea CV-urilor, a profilurilor candidaților și constituirea comisiilor de evaluare și selecție

2 zile lucrătoare
9 -10 iunie 2026
Contactarea experților desemnați în comisiile de evaluare și în comisiile de soluționare a contestațiilor

21 zile calendaristice
11 iunie - 1 iulie 2026
Evaluarea proiectelor editoriale de către experți independenți

2 zile lucrătoare
2 - 3 iulie 2026
Stabilirea ierarhiei proiectelor editoriale

10 zile lucrătoare
23 iulie - 07 august 2026
Soluționarea contestațiilor

Informații suplimentare: tel. 021.891.91.49/0754.203.114, sau e-mail: contact@afcn.ro.

Echipa AFCN

Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.