Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
MÃSURI DISPUSE ÎN CONTEXTUL MINIVACANȚEI DE 1 MAI
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne, sunt la datorie pentru ca minivacanța ocazionată de 1 Mai să fie celebrată în siguranță.
În perioada 01 - 03 mai a.c., zilnic, peste 100 de polițiști vor acționa pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și prevenirea faptelor antisociale.
Polițiștii vor fi pregătiți să intervină ori de câte ori vor fi solicitați de către cetățeni sau în cazul în care vor constata încălcări ale normelor legale în vigoare.
Acțiunile vor fi organizate în sistem integrat, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
Totodată, în contextul în care se anticipează un trafic intens, polițiștii rutieri vor acționa cu mijloacele tehnice din dotare pentru supravegherea traficului rutier pe drumurile publice din județ, cu scopul de a preveni și combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere.
Reamintim conducătorilor auto importanța respectării regulilor de circulație și adoptarea unei conduite preventive, în vederea diminuării riscului producerii unor evenimente rutiere nedorite.
De asemenea, atragem atenția asupra necesității respectării regimului legal de viteză și le recomandăm conducătorilor de vehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor concrete din trafic și să evite depășirile riscante, în special când se circulă în coloană.
Nu uitați, este interzis să vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!
Conduceți prudent pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic!
Atunci când sunteți martorii unor fapte antisociale sau ați fost victima unei infracțiuni, nu ezitați să vă adresați celui mai apropiat echipaj de poliție sau să apelați numărul unic de urgență 112!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.