Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Trei cetățeni străini fără documente de identitate, depistați într-un autoturism, în urma unei acțiuni comune a polițiștilor de frontieră români și bulgari
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov, în cooperare cu polițiști de frontieră bulgari, au depistat trei cetățeni străini fără documente de identitate, într-un autoturism care nu a oprit la semnalele regulamentare.
În data de 29.04.2026, o echipă comună formată din polițiști de frontieră români și bulgari au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism înmatriculat în România. Conducătorul auto nu a respectat semnalele, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, autovehiculul fiind oprit în zona localității Esechioi.
În urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului au fost identificate cinci persoane: trei cetățeni de naționalitate palestiniană, care nu dețineau documente de identitate și nu își justificau prezența pe teritoriul României, precum și doi cetățeni moldoveni.
În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat și trafic de migranți pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.