Comunicat de presă - Poliția Română
UPDATE: 10 PERCHEZIȚII ÎN CADRUL ACȚIUNII JUPITER
Articole vestimentare și țigarete de peste 1.250.000 de lei au fost ridicate pentru cercetări.
În urma celor 7 percheziții domiciliare efectuate în județul Dolj, la locuințele a doi bărbați, de 26 și 41 de ani, au fost descoperite și ridicate 1.326 de articole vestimentare, în valoare de 955.275 de lei.
În cauză, există indicii care relevă faptul că cei doi bărbați, începând cu luna ianuarie 2026, ar fi deținut și pus în circulație, fără drept, inclusiv pe rețelele de socializare, bunuri și produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, aducând prejudicii titularilor de drept ai mărcilor înregistrate.
Totodată, în cazul celor 3 percheziții domiciliare efectuate în județul Olt, polițiștii au descoperit și ridicat 120.300 de țigarete (6.015 pachete) de diverse mărci, nemarcate fiscal, de 170.000 de lei.
Un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Caracal, a fost condus la audieri, iar, în urma probatoriului administrat, cercetările au fost extinse.
Astfel, în după-amiaza zilei de ieri, 27 aprilie, au fost puse în executare alte 3 mandate de percheziție domiciliară, tot în județul Olt, în urma cărora au fost descoperite alte 91.680 de țigarete (4.584 de pachete) de diverse mărci, nemarcate fiscal, de 125.000 de lei.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vedere administrării probatoriului și luării măsurilor legale.
Link știre inițială: https://politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/10-perchezitii-in-cadrul-actiunii-jupiter
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.