Comunicat de presă - Deputat Mirela Furtună (Grup PSD)
Parlamentul României
Camera Deputaților
Comisia pentru afaceri europene
COMUNICAT DE PRESÃ
Combaterea traficului de droguri și noul plan de răspuns la crize sanitare, în dezbaterea Comisiei pentru afaceri europene
În ședința din 28 aprilie 2026, condusă de doamna vicepreședinte Mirela Furtună, membrii Comisiei pentru afaceri europene au analizat și adoptat opinii referitoare la inițiative ale Comisiei Europene care vizează Strategia UE în materie de droguri, combaterea narcotraficului și consolidarea rezilienței sanitare la nivelul Uniunii.
La lucrări au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, care au prezentat punctele de vedere instituționale asupra documentelor aflate pe ordinea de zi și au răspuns întrebărilor deputaților.
Ședința a debutat cu examinarea Strategiei UE în materie de droguri - COM(2025) 743 și a Planului de acțiune al UE de combatere a traficului de droguri - COM(2025) 744, prezentate de doamna deputat Andra-Claudia Constantinescu, în calitate de raportor. Opinia comisiei susține o abordare multidimensională care vizează atât consolidarea securității prin norme stricte împotriva criminalității organizate, cât și protejarea sănătății publice prin măsuri de prevenire, tratament și reintegrare.
Documentul evidențiază necesitatea adaptării acțiunilor la rutele de trafic din sud-estul Europei, utilizarea tehnologiilor avansate pentru detecție în infrastructura portuară și serviciile de curierat, precum și implementarea unor programe de prevenție în școli și în mediul online pentru protejarea tinerilor împotriva recrutării în rețelele infracționale.
Lucrările au continuat cu prezentarea Planului de prevenire, pregătire și răspuns al Uniunii la crizele sanitare - COM(2025) 745, de către doamna deputat Corina Atanasiu, raportor pentru acest document. Inițiativa europeană oferă un cadru unitar pentru cele patru etape ale managementului crizelor - prevenire, pregătire, răspuns și redresare - sub conceptul integrat 'O singură sănătate'.
În opinia elaborată, comisia a evidențiat importanța corelării stocurilor naționale de contramăsuri medicale cu cele europene, eliminarea disparităților regionale în accesul la servicii medicale și combaterea dezinformării, precum și sporirea implicării autorităților locale și asocierea țărilor candidate la aderare la aceste mecanisme de protecție colectivă.
În viziunea membrilor comisiei, temele abordate în ședința de astăzi reprezintă instrumente strategice relevante pentru consolidarea rezilienței instituționale a statelor membre. Noile mecanisme de prevenție și răspuns, concepute pentru a răspunde dinamicii și complexității provocărilor sanitare transfrontaliere, sunt considerate esențiale pentru asigurarea unui cadru unitar de protecție a sănătății și siguranței publice la nivel european.
VICEPREȘEDINTE
Mirela FURTUNÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.