logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Patriarhia Română

Patriarhia Română avertizează asupra consecințelor sociale și morale negative ale jocurilor de noroc

Patriarhia Română își exprimă profunda îngrijorare referitoare la amploarea și impactul crescând al fenomenului jocurilor de noroc în societatea românească, fenomen care afectează nu doar viața personală, ci și echilibrul familiilor și comunităților. Practicile legate de jocurile de noroc promovează iluzia câștigului rapid și fără efort, cultivând o mentalitate care poate conduce la dependență, precum și la pierderea libertății interioare și a valorilor morale.

Dependența de jocuri de noroc nu reprezintă doar o problemă comportamentală, ci o tulburare complexă, caracterizată prin remodelare neuroplastică și disfuncții ale sistemelor cerebrale, similare celor descrise în dependențele de substanțe.

Patriarhia Română face apel la responsabilitate din partea tuturor factorilor implicați - persoane, familii, instituții și autorități publice - în vederea limitării extinderii acestui fenomen, a protejării demnității umane și a încurajării binelui comun. Considerăm necesară intensificarea promovării unor politici și măsuri care să descurajeze dependența de jocurile de noroc și să ofere sprijin concret atât celor afectați, cât și familiilor din care aceștia fac parte.

Experiența pastorală a Bisericii Ortodoxe Române evidențiază numeroase situații în care adicția jocurilor de noroc a generat dezechilibre financiare grave, tensiuni familiale, suferință profundă și marginalizare socială, chiar și cazuri de suicid, afectând în mod special persoanele vulnerabile, inclusiv tinerii. În acest context, merită subliniată necesitatea conștientizării riscurilor reale asociate acestor practici și a consecințelor lor pe termen lung.

În același timp, Patriarhia Română își reafirmă angajamentul pastoral de a sprijini persoanele aflate în dificultate, prin consiliere spirituală, îndrumare și solidaritate comunitară, îndemnând la redescoperirea valorilor unei vieți echilibrate și prevenirea adicțiilor.

În contextul actual, Patriarhia Română reiterează importanța cultivării unei existențe întemeiate pe credință, muncă și ajutorarea aproapelui, ca fundamente perene ale unei societăți sănătoase și echilibrate.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Afisari: 99

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.