Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
INFRACȚIUNI CONSTATATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITÃȚII ECONOMICE BRAȘOV ÎN URMA UNOR CONTROALE DESFÃȘURATE ÎN JUDEȚ
În cadrul operațiunii 'JUPITER', în zilele de 26 și 27 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au organizat și desfășurat acțiuni care au avut ca scop prevenirea și combaterea infracționalității privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală.
Astfel, polițiștii angrenați în activități au efectuat verificări ale modului de respectare a prevederilor legale în domeniu, la cinci operatori economici de profil, din municipiul Brașov.
Cu ocazia verificărilor efectuate, au fost identificate, expuse la comercializare, mai multe articole de îmbrăcăminte și parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, care purtau semne sau denumiri similare cu cele ale unor mărci înregistrate, pentru care nu existau documente justificative și care se vindeau la prețuri mult mai mici decât cele practicate în magazinele de profil.
Față de cele constatate, polițiștii au dispus confiscarea a peste 300 de produse identificate, valoarea acestora fiind estimată la suma de 40.000 de lei și continuă cercetările în cadrul a cinci dosare penale, toate întocmite pentru încălcări ale Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, dosare aflate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.
De asemenea, tot în cadrul acțiunilor, a fost aplicată și o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei, precum și dispusă măsura complementară de confiscare a unei sume de bani pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.