Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș
Misiune de amploare, încheiată cu succes
Timp de zece zile, jandarmii argeșeni în colaborare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Pitești, Serviciul Român de Informații, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, Poliția Locală Pitești, dar și cu sprijinul Primăriei Pitești, au gestionat măsurile de ordine și siguranță publică la cea de-a 49-a ediție a Simfoniei Lalelelor.
Cu un aflux de aproximativ 170.000 de persoane, evenimentul a reunit cetățeni de toate vârstele, atât din țară, cât și din afara țării.
Pe întreaga durată a evenimentului, jandarmii argeșeni, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții, au fost prezenți în locurile de desfășurare a activităților cultural-artistice și sportive, asigurând ordinea publică și contribuind la siguranța participanților, astfel că nu au fost înregistrate incidente majore.
Jandarmeria Argeș mulțumește tuturor celor care au înțeles să respecte măsurile impuse, contribuind astfel la reușita evenimentului.
Pe parcursul celor zece zile au fost constatate de jandarmii argeșeni două fapte de natură penală și 59 de contravenții, situații care au atras răspunderea celor în cauză.
Jandarmeria Argeș rămâne în continuare în slujba cetățenilor, pentru siguranța comunității.
Compartimentul informare, relații publice și cu publicul
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.