Comunicat de presă - Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Gorj
Polițist din Gorj, condamnat definitiv pentru luare de mită și abuz în serviciu
Curtea de Apel Craiova a respins, la data de 22.04.2026, apelurile formulate în cauză, menținând definitiv condamnările dispuse de Tribunalul Gorj.
Un agent de poliție din cadrul IPJ Gorj - Poliția Orașului Novaci - Compartimentul Rutier a fost condamnat la 3 ani, 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi pentru 4 ani, pentru luare de mită, abuz în serviciu și instigare la fals în declarații.
O altă persoană, fără calitate specială, a fost condamnată la 4 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 2 ani, pentru instigare la fals în declarații.
În fapt, în octombrie 2022, polițistul a primit 600 de lei mită de la un conducător auto, pentru a nu aplica măsurile legale privind controalele asupra transporturilor de material lemnos, sumă pe care și-a însușit-o ulterior.
La câteva zile, deși a constatat o abatere rutieră, acesta nu a aplicat sancțiunile legale, ci a determinat conducătoarea auto să identifice o altă persoană care să declare, în mod fals, că ar fi condus autoturismul. Ulterior, polițistul a întocmit în fals procesul-verbal de sancționare, iar persoana indicată a acceptat să declare neadevărat, fiind instigată în acest sens.
Cercetările au fost efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Gorj, în baza delegării procurorului competent.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.