Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Brașov
CONDUCÃTORI AUTO CERCETAȚI PENAL ÎN URMA ACȚIUNILOR DESFÃȘURATE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale, pe care le-au întocmit, după ce au identificat, în trafic, la volanul autovehiculelor, persoane care au încălcat grav prevederile legislației rutiere.
Astfel, la data de 23 aprilie a.c, în jurul orei 19.30, pe o stradă din localitatea Prejmer, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit pentru control un autoturism.
Conducătorul auto, un bărbat, de 33 de ani, din comuna Prejmer, prezenta indicii ale consumului de substanțe interzise, context în care a fost testat în acest sens, iar rezultatul a indicat prezența acestora.
Ca urmare a rezultatului obținut din testul preliminar, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar rezultatele analizelor toxicologice au confirmat prezența substanțelor psihoactive în organism.
La data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au depistat, pe o stradă din comuna Feldioara, un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare pozitivă a consumului de alcool, respectiv de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot la aceeași dată, în jurul orelor 20.40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au efectuat semnal de oprire, pentru control, unui autoturism care circula pe DN 1, în apropriere de localitatea Predeal. Aici, după ce polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, respectiv un bărbat de 30 de ani, din municipiul București, aceștia l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Deoarece rezultatele afișate au fost peste limita legală, conducătorii auto au fost conduși la o unitate medicală, unde le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În toate aceste cauze prezentate, polițiștii au întocmit dosare penale, în care cercetările urmează a fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise, sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul unităților de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Reamintim conducătorilor auto faptul că alcoolul și substanțele psihoactive afectează grav capacitatea de a conduce și, în situația consumului, crește semnificativ riscul de producere a accidentelor rutiere.
O altă situație distinctă a fost identificată, în trafic, de către polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, la data de 25 aprilie a.c., în jurul orelor 11.30, când au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe DN 73A.
În cadrul verificărilor documentelor, cel oprit a prezentat un permis de conducere emis de către alt stat, pe numele unui bărbat de 35 de ani.
Pentru că polițiștii au avut suspiciuni cu privire la legalitatea documentului prezentat, au efectuat verificări suplimentare în bazele de date ale Poliției Române stabilind faptul că, la volan, se afla un bărbat, de 30 de ani, care avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, ca urmare a unor abateri rutiere săvârșite anterior, iar documentul prezentat de către acesta aparține vărului său.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals privind identitatea și fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca cercetările să fie continuate sub coordonarea unității de parchet competente, la finalizarea cărora vor fi dispuse măsurile legale.
Poliția Brașov va continua să desfășoare acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și îndeamnă participanții la trafic la responsabilitate și respectarea regulilor de circulație.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.