Comunicat de presă - Liceul Teoretic 'Nicolae Bălcescu' - Medgidia
Comunicat de presă
Liceul Teoretic 'Nicolae Bălcescu' din Medgidia, în centrul mobilităților internaționale Erasmus+
În această săptămână, Liceul Teoretic 'Nicolae Bălcescu' din Medgidia a desfășurat multiple activități internaționale în cadrul Programului European Erasmus+, consolidând parteneriate educaționale și promovând schimbul de bune practici.
Un grup format din 6 elevi și 2 profesori au participat în Belgia, la Hasselt, la o mobilitate de grup alături de elevi din Finlanda și Sicilia. Programul a inclus activități educative și culturale diverse: ateliere tematice despre stereotipuri de gen și profesii, workshop-uri de orientare profesională și interviu de angajare, vizite la campusul IT Corda, la Muzeul Red Star Line din Anvers, precum și activități de interculturalitate, dans, folclor și explorare urbană. De asemenea, unul dintre profesorii participanți a desfășurat și o activitate de tip job shadowing, având oportunitatea de a observa metode moderne de predare și organizare școlară în Belgia.
Tot în această perioadă, liceul nostru a găzduit o experiență de tip job shadowing, la care a participat Patrick Drubigny, directorul Liceului 'Gerard de Nerval' din Soissons, Franța. Vizita a avut ca scop schimbul de bune practici și consolidarea cooperării între instituțiile de învățământ. Programul a inclus asistența la ore, oferind o imagine asupra metodelor didactice aplicate în cadrul liceului. Au avut loc discuții în cadrul Consiliului Profesoral, axate pe teme de interes educațional si pe similitudinile sau diferențele între sistemul educativ francez si cel românesc. Un punct important al agendei l-au constituit întâlnirile cu reprezentanții Consiliului elevilor.
Totodată, oaspetele a participat la târgul ofertelor educaționale EduCampus și a efectuat o vizită la Școala Gimnazială 'Lucian Grigorescu' din Medgidia.
Aceste activități contribuie la dezvoltarea competențelor europene ale elevilor și profesorilor, la consolidarea dialogului intercultural și la extinderea colaborărilor internaționale ale Liceului Teoretic 'Nicolae Bălcescu' din Medgidia.
Director,
Prof. Nechita Elena
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.