Comunicat de presă - Senat
Senatorul Titus Corlățean în dialog cu președintele Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, Mihail Popșoi
Senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, s-a adresat președintelui Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, Mihail Popșoi, viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe, în urma discursului susținut de acesta în plenul Adunării, cu ocazia celei de-a doua părți a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg, 20-24 aprilie 2026) și în contextul exercitării de către Republica Moldova a președinției Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei (noiembrie 2025-mai 2026).
În dialogul său cu președintele Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, senatorul Corlățean s-a referit la procesul complex de reintegrare a regiunii transnistrene care nu ar putea fi imaginat în absența unui real proces de democratizare a acestei regiuni. În context, senatorul român a dorit să afle la ce instrumente și mijloace poate recurge Consiliul Europei pentru a sprijini Republica Moldova în acest proces de reintegrare, atât în ceea ce privește democratizarea regiunii transnistrene, cât și din perspectiva îmbunătățirii situației deplorabile a situației drepturilor omului din regiune.
În răspunsul său, Mihail Popșoi a arătat că în momentul în care se va pune problema reintegrării regiunii transnistrene instrumentele Consiliului Europei, care au fost extrem de utile de-a lungul timpului în consolidarea democratică a Republicii Moldova, vor fi de asemenea aplicate în vederea identificării celor mai bune soluții adaptate la situația specifică a procesului de reintegrare. Cu privire la situația drepturilor omului în regiune a menționat că aceasta este monitorizată constant de către autoritățile de la Chișinău, inclusiv în contextul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate împotriva Federației Ruse. Mai mult, a arătat premierul moldovean, Conferința internațională privind executarea hotărârilor CEDO, organizată în decembrie 2025, în cadrul Președinției Republicii Moldova a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, a discutat inter alia și despre mijloacele avute în vedere pentru asigurarea executării hotărârilor referitoare la încălcările drepturilor omului din regiunea transnistreană pentru care Federația Rusă a fost găsită vinovată.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.