Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
TREI BÃRBAȚI ȘI O FEMEIE ARESTAȚI PREVENTIV PENTRU TRAFIC DE MINORI, TENTATIVÃ LA TRAFIC DE MINORI ȘI PROXENETISM
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 25 și 32 de ani, cercetate pentru trafic de minori, tentativă la trafic de minori și proxenetism. În sarcina unei persoane, de 26 de ani, s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Din actele de urmărire penală a reieșit că, în perioada februarie - aprilie 2026, în diferite intervale de timp, doi dintre bărbații cercetați, precum și femeia, ar fi înlesnit și obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către o victimă minoră, de 16 ani.
Aceștia ar fi transportat și găzduit persoana vătămată minoră, fie la adresele lor curente, fie în spații închiriate, i-ar fi creat și plătit anunțurile cu oferirea de servicii sexuale contra cost și ar fi obținut de la aceasta diferite sume de bani.
De asemenea, un alt bărbat ar fi încercat să determine victima minoră să practice prostituția în beneficiul său material, fie în județul Tulcea, fie în municipiul Bacău.
Din probatoriul administrat a rezultat și faptul că, tot în perioada ianuarie - aprilie 2026, în baza aceleiași rezoluții infracționale, bărbatul de 26 de ani ar fi înlesnit practicarea prostituției, obținând astfel diferite sume de bani.
Cu privire la același bărbat s-a reținut și faptul că, în luna ianuarie 2026, a fost depistat de către un echipaj de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în timp ce ar fi deținut, fără drept, pentru consum propriu, o cantitate de droguri de mare risc (3-CMC și 2-MMC).
La datele de 22 și 23 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea celor 4 persoane, pentru 24 de ore.
Ieri, 23 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău a dispus arestarea preventivă a acestora.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.