Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
BÃRBAT REȚINUT DE CÃTRE POLIȚIȘTII DIN BÂRLAD
Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat din comuna Zorleni, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevare de mostre biologice.
La data de 11 aprilie 2026, la ora 02.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada 1 Decembrie din municipiul Bârlad, județul Vaslui, au depistat și oprit, în vederea controlului, un autoturism înmatriculat în străinătate, condus de către un bărbat de 38 de ani, din comuna Zorleni, județul Vaslui, întrucât acesta circula pe un sector de drum pe care accesul era interzis.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, însă a refuzat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Elena Beldiman Bârlad, însă ar fi refuzat prelevarea mostrelor biologice.
Ca urmare a administrării probatoriului, la data de 21 aprilie 2026, bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevare de mostre biologice.
La data de 22.04.2026, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului cercetat.
Polițiștii vasluieni atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:
Nu vă urcați la volan dacă ați consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!
Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi.
De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.
Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care pun în pericol siguranța traficului rutier, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.
CONDUCEȚI CU GRIJÃ !
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.