Comunicat de presă - Federația Sindicatelor Libere din Învățământ
GUVERNUL ROMANIEI ÎNGROAPÃ EDUCAȚIA
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'SPIRU HARET' constată, cu profundă revoltă, că varianta de proiect a noii legi a salarizării unitare (variantă apărută în mass-media și nediscutată cu sindicatele) reprezintă o încălcare flagrantă a legislației în vigoare, o sfidare a angajamentelor asumate față de organizațiile sindicale și o dovadă incontestabilă că Guvernul României, Președintele României și partidele politice îngroapă educația, în loc să o trateze ca pe fundamentul pe care se construiește viitorul unei națiuni.
În ciuda declarațiilor publice ale Ministrului Educației și Cercetării, domnul Mihai Dimian, conform cărora 'profesorii trebuie să aibă salarii motivante, care să reflecte importanța muncii lor', proiectul de lege elaborat de Guvernul pe care îl reprezintă contrazice categoric această afirmație.
Draftul ignoră prevederile OUG nr. 57/2023, act normativ care stabilește fără echivoc baza de calcul pentru salarizarea din învățământ, raportată la salariul mediu brut pe economie pentru profesorul debutant. Această obligație legală nu a fost niciodată aplicată și este acum, practic, abandonată. În condițiile în care această prevedere ar fi fost respectată, salariul unui profesor debutant ar fi trebuit să atingă, în anul 2026, un nivel de aproximativ 8600 de lei brut, însă în proiectul propus de Ministerul Muncii, acest prag nu este respectat.
Totodată, conform acestui proiect de lege, se face o aplatizare inacceptabilă a salariilor, raportul dintre salariile celor spre final de carieră și cele ale profesorilor debutanți fiind anormal de mic.
Este revoltător că, după ce s-a clamat public de către cei aflați la putere faptul că noua lege de salarizare va fi una echitabilă și că vor fi înlăturate anomaliile din Legea 152/2017, Guvernul Bolojan propune ca salariul maxim al unui profesor din învățământul preuniversitar să nu atingă coeficientul 3, pe o scară de la 1 la 8! De asemenea, nu s-a mai ținut cont de ceea ce s-a agreat în anul 2024 cu conducerea Ministerului Muncii și cu reprezentanții Băncii Mondiale: salariul maxim al unui profesor din învățământul preuniversitar să fie egal cu cel al medicului specialist. Prin acest proiect de lege diferența este de aproximativ 4300 de lei în defavoarea profesorului din preuniversitar!
În același timp, proiectul contrazice principiile asumate explicit în dialogul cu Banca Mondială, unde salarizarea adecvată a personalului didactic a fost recunoscută ca element esențial pentru funcționarea și reforma sistemului educațional.
Proiectul noii legi a salarizării unitare este o decizie politică deliberată de a menține personalul didactic în sărăcie, cu dispreț total față de lege, față de angajamentele asumate public și față de viitorul acestei țări.
Guvernul Bolojan își asumă, prin acest proiect, o decizie care ignoră consecințele pe termen lung și tratează educația cu o iresponsabilitate care nu mai poate fi justificată. Este, în fapt, un dispreț instituționalizat față de educație.
Președintele României, Nicușor Dan, votat pentru a veghea la respectarea Constituției și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor, a ales tăcerea complice în fața unui sistem educațional în colaps avansat. În condițiile în care sistemul de învățământ este distrus prin decizii politice iresponsabile, Președintele României încă nu a găsit timp pentru profesorii acestei țări. Tăcerea Președintelui României în fața distrugerii educației publice este ea însăși o declarație politică: că în ierarhia priorităților acestui stat, copiii și profesorii nu se află pe agenda reală a puterii.
În același timp, toate partidele politice care susțin, votează și legitimează această guvernare poartă răspundere directă pentru fiecare profesor care părăsește sistemul, pentru fiecare tânăr care refuză să intre într-o carieră didactică salarizată la nivel de subzistență, pentru fiecare copil căruia i se fură dreptul la o educație de calitate.
Persistența în această atitudine reprezintă o formă evidentă de iresponsabilitate în exercitarea actului de guvernare, cu efecte directe asupra unui domeniu esențial pentru funcționarea societății.
Continuarea acestei abordări va amplifica dezechilibrele existente și va transfera costurile acestei iresponsabilități asupra generațiilor viitoare.
Întrebăm public clasa politică a României: Vreți un popor needucat? Vreți o țară din care oamenii capabili pleacă, iar cei rămași sunt descurajați să mai investească în ei înșiși? Vă asumați direcția în care educația este împinsă în afara priorităților reale ale statului? Aceasta este traiectoria reală spre care împing politicile educaționale asumate de cei care au guvernat această țară în ultimii ani.
FSLI și FSE 'SPIRU HARET' solicită:
1. Respectarea integrală a prevederilor OUG nr. 57/2023 privind baza de calcul a salarizării personalului didactic;
2. Corectarea de urgență a proiectului de lege a salarizării unitare apărut în spațiul public, în concordanță deplină cu angajamentele asumate față de sindicate și față de instituțiile financiare internaționale.
Avertizăm cu toată responsabilitatea: dacă Guvernul României, Președintele României și partidele politice continuă să ignore realitatea din educație, FSLI și FSE 'SPIRU HARET' vor intensifica acțiunile de protest, utilizând toate formele legale aflate la dispoziție pentru apărarea drepturilor angajaților din sistem și a dreptului copiilor la o educație de calitate.
Răspunderea pentru ce urmează aparține în totalitate Guvernului Bolojan, Președintelui Nicușor Dan și partidelor politice care au ales să sacrifice educația.
PREȘEDINTE PREȘEDINTE
F.S.L.I. F.S.E. 'SPIRU HARET'
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.