Comunicat de presă - Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
Participarea Președintelui ANPC la reuniunea privind pregătirea sezonului estival pe litoralul românesc
În data de 22 aprilie 2026, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a participat la o reuniune de lucru având ca tematică informarea privind bunele practici necesare deschiderii sezonului estival pe litoralul românesc. La întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor publice, agenți economici din domeniul turismului, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale, precum și membri ai mass-media.
A fost subliniată nevoia de proactivitate, dar și importanța unei reacții rapide, cu timpi de intervenție cât mai reduși. În acest sens, au fost menționate situații recente în care autoritatea a intervenit prompt în contexte de criză, reușind nu doar să gestioneze eficient situațiile apărute, ci și să prevină producerea altor evenimente care ar fi putut afecta siguranța consumatorilor. Acesta este rolul unei autorități: de a acționa în mod preventiv și, atunci când situația o cere, de a interveni ferm în apărarea interesului public.
Președintele ANPC a evidențiat că diplomația rămâne esențială în dialogul instituțional, însă aceasta este dublată de o aplicare fermă a legii și de un angajament constant pentru siguranța consumatorilor. În același timp, instituția își afirmă rolul de partener al mediului economic și al autorităților locale, în vederea realizării unui sezon estival sigur.
În cadrul prezentării au fost punctate și o serie de aspecte pozitive, precum și recomandări adresate operatorilor economici, înscrise într-un demers de consiliere și prevenție.
De asemenea, s-a subliniat faptul că ANPC a urmărit evoluția modelelor de turism practicate la nivel internațional, în vederea unei informări și actualizări continue, exprimându-se convingerea că litoralul românesc poate deveni competitiv inclusiv prin nivelul ridicat de respect față de consumatori, principiu promovat în mod constant la nivel instituțional.
Compartiment Relații cu Publicul, Comunicare și Mass Media ANPC
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.