Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
Cu permisul de conducere suspendat, la volan
La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 16:15, în localitatea Tălmaciu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Râului, de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în localitatea Cisnădie.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că tânărul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având acest drept suspendat.
Conducere a unui autoturism neînmatriculat
La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 17:30, pe raza localității Țapu, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106B, de către un tânăr, în vârstă de 18 ani, din județul Alba.
Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că autoturismul condus de către tânărul în cauză nu este înmatriculat sau înregistrat.
Astfel, la nivelul Secției nr. 5 Poliție Rurală Axente Sever, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Depistat la volan, fără permis
La data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 00:10, în localitatea Cisnădie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Grigore Ionescu, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Sibiu.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul în cauză nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
A condus având acest drept suspendat
La data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 04:00, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism, condus pe bulevardul Mihai Viteazu, de către un bărbat în vârstă de 26 de ani, din județul Argeș.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având acest drept suspendat.
UPDATE
La data de 22 aprilie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Săliște, a dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, față de bărbatul în vârstă de 38 de ani.
Știre inițială - Sub influența alcoolului, la volan
La data de 21 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul în vârstă de 38 de ani.
La data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 22:00, în localitatea Apoldu de Jos, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 38 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu.
În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.