logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București

Primăria Capitalei lansează sesiunea de finanțare 2026 pentru proiectele culturale din București

Primăria Municipiului București, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, lansează apelul de finanțare nerambursabilă pentru proiecte culturale 'București în premieră', destinată sectorului creativ din Capitală.

Apelul de finanțare 2026 susține proiecte culturale care aduc orașul mai aproape de oameni și îi invită pe bucureșteni să redescopere istoria recentă, memoria urbană, cartierele și transformările Bucureștiului.

'București în premieră': orașul, privit prin cultură

Tema 'București, în premieră' pune în centru un București aflat în continuă schimbare și încurajează inițiativele care valorifică istoria recentă a orașului, transformările sale urbane și artistice și relația dintre București și comunitățile sale.

Vor fi susținute proiectele care reconectează locuitorii cu orașul prin experiențe culturale relevante, activează spații publice și cartiere, valorifică memoria urbană și creează întâlniri între artiști, organizații și comunități.

Cele trei arii tematice ale apelului

Apelul este structurat pe trei arii tematice:

- educație culturală și artă comunitară;

- proiecte interdisciplinare și colaborative;

- proiecte culturale incluzive și sociale.

Sunt încurajate proiectele dedicate participării culturale a copiilor, tinerilor și adulților, inițiativele care aduc împreună artiști și comunități locale, dar și proiectele care abordează teme precum incluziunea, sănătatea mintală, egalitatea sau prevenirea violenței, bullying-ului și consumului de droguri.

Buget și valoarea finanțării

Bugetul disponibil pentru apel este de 1.840.000 de lei, repartizat în mod egal între cele trei arii tematice, fiecare beneficiind de câte 560.000 de lei. Un buget suplimentar de 160.000 de lei este rezervat etapei de contestații.

Suma maximă care poate fi solicitată pentru un proiect este de 80.000 de lei.

Cine poate aplica

Pot depune proiecte persoane fizice autorizate, asociații și fundații, instituții publice de cultură care nu se află în subordinea Primăriei Municipiului București, precum și societăți comerciale care desfășoară activități culturale.

Fiecare solicitant poate depune o singură cerere de finanțare.

Obiectivele sesiunii de finanțare 2026

Prin această sesiune de finanțare, Primăria Capitalei, prin ARCUB, urmărește să reconecteze locuitorii cu orașul prin experiențe culturale inovatoare, să stimuleze colaborarea între artiști, organizații și comunități locale și să susțină educația culturală, incluziunea și diversitatea.

Totodată, programul își propune să valorifice memoria urbană și istoriile colective ale Bucureștiului, prin proiecte care nu se limitează la organizarea unor evenimente, ci creează legături reale între oameni și oraș.

Cum se depun proiectele

Înscrierile se vor realiza exclusiv prin platforma fonduri-cultura.ro, în cadrul Sistemului Digital pentru procesele de Finanțare a Culturii (SDFC).

Pentru depunerea proiectului este necesară crearea unui cont în platformă și deținerea unei semnături electronice calificate.

Calendarul apelului

- 23 aprilie 2026 - deschiderea apelului;

- 22 mai 2026, ora 12:00 - termen-limită pentru depunerea proiectelor;

- 5 iunie 2026 - publicarea rezultatelor eligibilității și conformității administrative, după contestații;

- 16 iulie 2026 - publicarea rezultatelor finale;

- 24 iulie - 6 august 2026 - semnarea contractelor de finanțare.

Apel pentru experții evaluatori ai sesiunii de finanțare 2026

În paralel cu lansarea apelului de finanțare 'București în premieră', ARCUB deschide și procedura de selecție a experților evaluatori care vor analiza proiectele înscrise în cadrul sesiunii de finanțare 2026.

Sunt invitați să aplice specialiști cu experiență în domeniile educației culturale și artei comunitare, proiectelor interdisciplinare și colaborative sau proiectelor culturale incluzive și sociale.

Candidaturile pot fi depuse până la data de 8 mai 2026, ora 16:00, exclusiv prin platforma SDFC. Mai multe informații despre condițiile de eligibilitate, calendarul și documentația necesară sunt disponibile pe site-ul ARCUB.

Informații suplimentare despre apelul 'București în premieră', atât pentru aplicanți cât și pentru experți evaluatori, Regulamentul și documentația completă sunt disponibile pe site-ul ARCUB (www.arcub.ro).

Afisari: 63

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.