Comunicat de presă - Teatru Stela Popescu
Actorii Teatrului Stela Popescu vorbesc despre teatrul lor, la aniversarea de 10 ani
În cei 10 ani de existență, Teatrul Stela Popescu este o poveste spusă deja de 10 ani. Privind prin ochii celor care au devenit actorii săi din 2016 până în prezent, povestea sună așa:
Tudor Cucu Dumitrescu : 'Face TSP zece ani, iar eu nouă ani de când joc aici. Peste 200 de reprezentații cu o grămadă de spectacole, două nominalizări UNITER cu roluri în regia lui Răzvan Mazilu și Victor Ioan Frunză, alături de colegi minunați, devotați și pasionați.
Practic, am văzut teatrul înflorind, iar pe mine crescând alături de el. Scrie Mihail Sebastian în Jurnal că, într-o zi, s-a dus în oraș să-și facă o fotografie, ca să își amintească mereu cât de tânăr a fost odată. E un moment bun să observ propria tinerețe și pe cea a teatrului și să visez cu încredere la următorii zece ani, care sper să ne prindă simțindu-ne la fel de tineri. Suntem mai maturi și mai capabili ca în urmă cu un deceniu și se pare că această sărbătoare ne surprinde într-un moment demn de menționat. Existăm în continuare! Facem teatru în continuare! Ne mai dor genunchii uneori și avem perioade mai puțin inspirate, dar nu se întâmplă așa cu toată lumea? Ne mai trebuie un sediu fără bulină, multă răbdare și un cer senin.'
Cătălin Frăsinescu : 'Zece ani în care am transformat o scenă într-un loc unde oamenii vin, aplaudă și simt că nu sunt singuri - și că nici noi nu suntem singuri. Vă mulțumesc pentru asta. La mulți ani Teatrului Stela Popescu!'
Manuela Hărăbor : 'La doi ani de la înființare am primit invitația de a mă alătura echipei Teatrului Stela Popescu, chiar în ziua în care marea noastră actriță a plecat la Domnul, acum opt ani. Am considerat mereu că Stela Popescu, care mi-a fost mamă în filmul lui Geo Saizescu 'Secretul lui Nemesis' și pe care am iubit-o enorm, m-a chemat aici în mod nevăzut. Am parcurs numeroase etape în dezvoltarea acestui teatru tânăr și vreau să cred că nu am dezamăgit-o. Anul acesta teatrul nostru împlinește 10 ani și sunt bucuroasă să fac în continuare parte din echipă. Îi doresc ani îndelungați în care să aducă bucurie spectatorilor și să le înnobileze sufletul prin repertoriul ales.'
Crina Matei : 'Din 5 aprilie 2018, de când sunt actriță aici, spun despre locul acesta, cu bucuria care nu s-a diminuat deloc între timp, 'la noi la teatru.'La Teatrul Stela Popescu am început cu Femeie, eternă poveste și, cumva, povestea a continuat să mă scrie și pe mine mai departe, rol după rol, întâlnire după întâlnire. Au fost personaje care m-au provocat, m-au contrazis, m-au învățat. Au fost spectacole care m-au ținut în priză și altele care m-au ținut în inimă. Au fost regizori importanți, întâlniri dorite și deseori nerostite, de teama că nu s-ar putea petrece. Și, printre toate, publicul - partenerul cel mai sincer, care nu uită niciodată să spună adevărul (deseori cu voce tare).Au trecut 8 ani, dar bucuria a rămas aceeași. Poate doar emoția e mai bine organizată acum sau cel puțin așa vreau să cred, înainte de fiecare intrare în scenă.
Sunt recunoscătoare pentru fiecare pas și fiecare replică, fiecare costum ce ascunde bătăile inimii când emoțiile vor să se arunce în voie, tăioase și să mă copleșească. Și da, povestea continuă.'
Florentin Munteanu : '10 ani de existență, de experimentat, de căutări, de joc și joacă. Suntem mici și rezistenți, ne adaptăm repede și ne bucurăm de noi provocări. Eu unul îți mulțumesc că am ocazia să creștem împreună, să evoluăm și să ne sărbătorim an de an în această zi magică de aprilie.'
Sorin Aurel Sandu : 'Bucurie, tristețe că nu joc, atunci când n-am jucat, frământări în perioada repetițiilor, emoții la fiecare spectacol și recunoștință pentru tot, asta înseamnă pentru mine Teatrul Stela Popescu. La mulți ani și mult succes în continuare, teatru tânăr și frumos! Aplauze nesfârșite! Reverență!'
Vlad Brumaru : 'Pentru mine Teatrul Stela Popescu e un loc care m-a primit cu brațele deschise și multă căldură, în care sper ca vom construi spectacole relevante si de calitate.'
Irina Cărămizaru : 'La mulți ani Teatrului Stela Popescu, la minunata vârstă de 10 ani! Se spune că 'acasă' nu este un loc, ci o stare pe care o ai și o porți cu tine. De 8 ani sunt în echipa acestui teatru, care, deși are ziduri împrumutate, pentru mine este acasă.'
Ana - Maria Ivan : 'Acasă. 10 ani pentru tine, 7 ani pentru mine de când mi-ai deschis ușa. Cei 7 ani de acasă: crești, înveți, te cunoști, îți pui amprenta și te lași amprentat. Mulțumesc pentru grijă, adăpost și creștere! Mergem înainte! Mulțumesc și Anei, proaspăt absolventă, pentru curajul întâlnirii cu Clarice.'
Cristina Danu: 'Cred că artei teatrale nu i-a fost niciodată cu adevărat ușor. Dar parcă tocmai dificultățile pe care le întâmpină o fac să crească și să se formeze perpetuu. Teatrul nu ar exista fără oameni și cred că și oamenii ar fi puțin mai singuri fără teatru. Nu pot decât să mă bucur că această instituție există deja de 10 ani și îmi doresc să dăinuie și să crească! Îi mai doresc 'o casă', o sală proprie unde să se poată instala energia și tot efortul oamenilor implicați. Le mulțumesc colegilor actori, tehnicieni și celor de la administrativ, spectatorilor care ne urmează oriunde avem posibilitatea de a juca și teatrelor care 'ne împrumută zidurile', găzduind spectacolele Teatrului 'Stela Popescu'! La mulți ani!'
Viorel Păunescu : 'Colaborarea mea cu Teatrul 'Stela Popescu' a început cu rolul Eli din 'Hoțul de mărgăritare' de Valeriu Anania. Opt ani au trecut ca o clipă. De atunci și până azi Teatrul 'Stela Popescu' a devenit o formă de a trăi, nu un loc de muncă. La împlinirea unui deceniu de existență, urez teatrului meu să crească, să se dezvolte și să exploreze cât mai mult. La mulți ani!'
Cristi Neacșu : 'Bam! Iată că au trecut 10 ani de 'Stela Popescu' în care ne-am bucurat de aplauze, am descoperit noi bucăți din personalitatea noastră, am vindecat răni nevăzute și am plâns și râs la replici uitate. Iubesc teatrul și sper ca el să mă iubească măcar pe jumătate pe cât îl iubesc eu.'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.