Comunicat de presă - Primăria Municipiului Sibiu
Lobby pentru un Sibiu conectat aerian cu Europa
'Am luat act cu îngrijorare de faptul că Lufthansa a sistat zborurile Sibiu - Munchen, un aspect despre care am discutat și cu Clubul Oamenilor de Afaceri German din Sibiu, aceștia fiind direct afectați. Cunoscând importanța acestor zboruri pentru reprezentanții mediul business din Sibiu, indiferent că zboară spre Munchen ca destinație finală sau ca hub de transfer către alte destinații din Europa și din lume, dar și din punct de vedere turistic, am dorit să contribui la eforturile de lobby pentru reinstituirea acestor zboruri. Am transmis scrisori către președintele Consiliului de Administrație a Lufthansa Group - domnul Carsten Spohr, vicepreședintelui Stefan Kreutzpaintner, precum și directorului Michael Hutzelmann din cadrul Lufthansa Airlines. Sperăm într-o revenire asupra acestei decizii care are un impact negativ puternic asupra Sibiului și dezvoltării acestuia, date fiind strânsele legături business și turistice între orașul nostru și Germania' (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)
Printre argumentele concrete transmise de Primarul Astrid Fodor decidenților Lufthansa se numără:
- Faptul că Sibiul s-a dezvoltat economic în principal datorită prezenței firmelor cu capital integral sau parțial german. Unul dintre motivele pentru care investitorii germani au ales Sibiul ca locație de business este și conectivitatea orașului cu Munchen-ul, prin intermediul zborurilor directe, importantă nu doar pentru investitorii din Municipiul și județul Sibiu, ci și pentru cei din zona mai extinsă care utilizează Aeroportul Internațional Sibiu - Alba, Sebeș, Mureș. Prin urmare, sistarea zborurilor către Munchen ar însemna scăderea atractivității Sibiului din punct de vedere al accesibilității și poate avea un impact negativ major din punct de vedere economic.
- Zborurile Munchen - Sibiu sunt importante pentru orașul nostru și din punct de vedere turistic pentru că un procent important dintre turiștii care sosesc în Sibiu sunt germani, iar principalul aeroport de origine al acestora este cel din Munchen.
- Legătură Sibiului cu Munchen-ul asigură Sibiului deschiderea internațională a orașului, fiind cel mai utilizat hub de transfer către destinații din întreaga lume, un aspect important atât pentru mediul de business, cât și din punct de vedere al mobilității sibienilor și deschiderea acestora spre destinațiile turistice de pe întreg globul.
- Lufthansa are la rândul său beneficii ca urmare a operării acestor curse, fiind zboruri rentabile în contextul în care avioanele sunt constant ocupate la capacitate maximă.
Serviciul Comunicare, Sănătate Publică și Tineret
Primăria Municipiului Sibiu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.