Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Peste 1.400 de misiuni derulate în ultimele 24 de ore
În cursul zilei de ieri, pompierii au gestionat peste 1.400 de situații de urgență produse la nivel național. În acest interval, cele mai numeroase misiuni au fost derulate în zona București - Ilfov, urmată de județele Brașov, Argeș, Mureș, Galați și Cluj.
În acest timp, acordarea măsurilor de prim ajutor reprezintă cea mai mare pondere a misiunilor desfășurate de salvatori. În urma acestora, 1.200 de persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu aceste misiuni, colegii noștri au acționat pentru stingerea celor 50 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor peste 170 de situații ce puteau pune în pericol viețile și bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor.
Pe timpul intervențiilor derulate, în ultimele 24 de ore, echipajele operative au salvat 10 persoane din diverse situații critice.
În ceea ce privește avertizarea populației, ieri, au fost transmise 6 mesaje RO-ALERT, privind prezența animalelor periculoase, în localități din județele Buzău, Covasna și Harghita.
Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația pentru mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.