logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române

CERCETAT PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

La data de 21 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc.

Astfel, la data de 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unei persoane, în vârstă de 36 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut și comercializat cocaină, în municipiul București, cu 1.000 de lei la fiecare tranzacție.

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate cantitățile de drog de mare risc vândute de către bărbat, iar în urma percheziției efectuate au fost ridicate mijloace de probă.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Afisari: 64

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.