Comunicat de presă - Partidul SENS
Țară neguvernată, caută politicieni cu curaj și viziune care să conducă pentru cetățeni, nu pentru privilegii!
Când începeți să și guvernați?!
În plină recesiune tehnică și în pragul unei crize economice globale, iresponsabilitatea partidelor aflate la guvernare este revoltătoare. Partidul Social Democrat, cel mai puțin proeuropean (sic!) dintre partidele aflate la guvernare, aruncă țara în aer după ce a văzut în sondaje că procentele sale se scurg pe seama măsurilor de austeritate pe care le-a votat cu două mâini atunci când a fost vorba de cei mai vulnerabili dintre cetățeni și de care au fugit când a venit vorba de privilegiile pentru casta lor de protejați.
Marele guvern proeuropean promis ca zid împotriva extremismului a devenit repede un circ ieftin în care fiecare dintre cele patru partide tradiționale a arătat cu degetul către ceilalți, totul pe banii, suferința și nervii românilor. Creșterea TVA, bugetul ciopârțit cu toporul acolo unde era nevoie de bisturiu, lipsa totală de coerență și sacrificarea tuturor măsurilor de protecție pentru cei vulnerabili, cu largul concurs al tuturor partidelor din coaliție (vedeți cine avea Ministerul Muncii), nu au făcut decât să îi urce în sondaje pe extremiștii care abia așteaptă să pună un zid între noi și Europa.
Românii care au votat pentru valori proeuropene, unitate împotriva extremismului și responsabilitate politică au primit în schimb același sistem defect, care face politică fix cum știa și până acum: cu gândul la averile propriului activ de partid și ale apropiaților lor.
Românii au nevoie de măsuri concrete care să reducă corupția, să reducă evaziunea și să-i taxeze pe cei care au tot primit amnistie până acum. Avem nevoie de reorganizare administrativă, ANAF funcțional și instituții care lucrează pentru cetățean. Nu avem nevoie de austeritate și de haos.
După atâtea runde de alegeri, acest impas politic are potențialul de a paraliza statul român pentru cel puțin un an: am pierde banii din PNRR, am amâna încă o dată reforma serviciilor și a administrației publice, datoriile ar crește, economia s-ar contracta iar extremiștii vor sta pe margine și vor aplauda.
Alegerile anticipate ar trebui să fie ultima opțiune în momentul de față, dar dacă criza actuală se accentuează și se ajunge la acel scenariu, SENS este pregătit să intre în cursa electorală și să aducă în Parlament maturitatea și curajul de care țara are nevoie.
România are nevoie de partide credibile care au curajul să facă schimbările și reformele necesare. Românii au nevoie de un viitor spre care să se uite cu speranță!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.