logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Muzeul 'Casa Mureșenilor' Brașov

Consiliul Județean Brașov și Muzeul 'Casa Mureșenilor' Brașov, în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație (IOM România), vă invită miercuri, 22 aprilie 2026, ora 17:00, la sediul din Piața Sfatului nr. 25, la vernisajul expoziției Brașov@Acasă.

Expoziția reunește 23 de povești de viață ale unor oameni veniți din diverse colțuri ale lumii, care au ales să se stabilească în Brașov, motivați de educație, familie, oportunități profesionale sau de refugiu din cauza războiului. Parcursurile lor sunt prezentate prin panouri tipărite și interviuri video, completate de clipuri de prezentare ale Brașovului, un fundal sonor, precum și obiecte și costume tradiționale.

Dedicată migranților care și-au găsit aici un nou 'acasă', expoziția reflectă caracterul multicultural al Brașovului și dinamica sa continuă. Experiențele noilor veniți se împletesc cu tradițiile locale, conturând o comunitate deschisă și o identitate urbană vie, definită de diversitate, curaj și speranță.

Pe perioada expoziției se vor organiza ateliere tematice susținute de migranți: pictură cu henna, pictură în acuarelă, aranjamente florale, dans salsa, caligrafie și ceremonia ceaiului. Detalii privind desfășurarea atelierelor vor fi comunicate pe pagina https://www.facebook.com/CasaMuresenilorMuzeulImnuluiNational/

Expoziția poate fi vizitată în perioada 22 aprilie - 18 iulie 2026.

Vă așteptăm!

Manager,
Dr. Valer Rus

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.