Declarație de presă - Deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Parlamentul României
Camera Deputaților
DECLARAȚIE DE PRESÃ
Guvernul scumpește traiul și lasă pensionarii să plătească nota de plată
România a ocupat patru luni la rând primul loc în Uniunea Europeană la inflație: 8,6% în decembrie 2025, 8,5% în ianuarie 2026, 8,3% în februarie și 9,0% în martie 2026. Dincolo de statistici, aceasta este realitatea de zi cu zi pentru milioane de oameni care văd cum prețurile cresc constant, iar nivelul de trai scade de la o lună la alta.
Cei mai afectați sunt, din nou, pensionarii și familiile cu venituri mici. Pentru ei, fiecare scumpire înseamnă mai puțină mâncare pe masă, medicamente amânate sau facturi plătite cu întârziere. Nu mai există spațiu de ajustare, există doar diferența tot mai mare dintre venituri și costul real al vieții.
Această situație nu este întâmplătoare. În 2026, Guvernul a decis să mențină pensiile și indicatorii sociali la nivelul lunii decembrie 2025. Punctul de referință a rămas la 81 de lei, iar indicatorul social de referință nu a fost actualizat, exact într-o perioadă în care inflația continuă să erodeze veniturile fixe.
În același timp, politica fiscală a accentuat presiunea asupra consumului. Majorarea TVA la 21% și restrângerea cotei reduse la 11% au transferat povara direct asupra populației, inclusiv asupra celor care deja abia își acoperă cheltuielile de bază.
Rezultatul este evident, veniturile mici sunt lăsate în urmă, în timp ce costul vieții crește accelerat. Nu vorbim despre o simplă conjunctură economică, ci despre o alegere politică, aceea de a nu proteja categoriile vulnerabile într-un moment critic. Când veniturile sunt înghețate, iar prețurile cresc, nota de plată nu dispare, ea ajunge, inevitabil, la pensionari, la bolnavi și la familiile care trăiesc deja la limită.
Nu poți cere oamenilor să mai aștepte atunci când, pentru mulți, traiul a devenit deja o luptă de la o lună la alta. Și nu poți vorbi despre stabilitate economică în timp ce puterea de cumpărare scade vizibil, iar statul transferă costul propriilor decizii către cei mai vulnerabili.
Raisa Enachi,
Deputat de Vaslui
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.