Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Atenționare de călătorie
Japonia - risc producere tsunami pentru provinciile Hokkaido, Iwate și Aomori
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Japonia asupra faptului că, în urma producerii unui cutremur cu intensitatea de 7,4 grade în largul Coastei Sanriku, autoritățile nipone au emis un avertisment de tsunami pentru provinciile Hokkaido, Iwate și Aomori.
MAE recomandă cetățenilor români să evite călătoriile în aceste zone și să respecte instrucțiunile autorităților locale.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Japonia: +81 (0)3 3479 1804, +81 (0)3 3479 0431, +81 (0)3 3479 0432, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: +81 (0) 80 4461 4465.
MAE recomandă consultarea paginii de Internet https://tokyo.mae.ro/ și www.mae.ro și reamintește cetățenilor români care călătoresc în străinătate că aceștia au la dispoziție aplicația 'Călătorește informat' (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mae.alerte&hl=ro , https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795 ), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.