Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU COMBATEREA BRACONAJULUI PISCICOL
În perioada 10 - 16 aprilie 2026, polițiștii Direcției de Ordine Publică - Serviciul de Poliție 'Delta Dunării' au efectuat 4 controale pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal în Delta Dunării și în județul Tulcea.
Video - https://youtu.be/3n-zy0f6jT4
Astfel, în cadrul activităților, au fost ridicate, în vederea confiscării, 5 unelte de pescuit tip năpatcă, o ambarcațiune și un motor de ambarcațiune.
Valoarea bunurilor indisponibilizate este estimată la 50.000 de lei.
De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, prevăzute de Legea 176 din 2024 a pescuitului și protecției resursei acvatice vii și Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
Totodată, au fost constatate 4 infracțiuni, prevăzute și pedepsite de Legea nr. 176/2024 a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.
Exemple:
1. La data de 10 aprilie 2026, pe malul Dunării - braț Sf. Gheorghe, în apropierea localității Nufăru, județ Tulcea, polițiștii au identificat doi bărbați, care desfășurau activități de pescuit în perioada de prohibiție, fără a deține licență sau autorizație, folosind două unelte de pescuit de tip năpatcă (unelte interzise la deținere și folosire de către persoanele neautorizate).
Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal.
2. La data de 16 aprilie 2026, pe canalul Dranov, în apropierea localității Dunăvățu de Jos, județul Tulcea, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție 'Delta Dunării' au depistat un bărbat în timp ce deținea și transporta cu o ambarcațiune, dotată cu un motor, două exemplare de sturioni din specia păstrugă.
Polițiștii au redat cele două exemplare în mediul lor natural, având în vedere faptul că sunt interzise pescuitul și deținerea sturionilor capturați pe teritoriul României, cu excepția celor proveniți din acvacultură, pentru care se face dovada originii prin documente și marcaje justificative legale.
Ambarcațiunea și motorul au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.