Comunicat de presă - Partidul Oamenilor Tineri
Guvernul negociază 'în genunchi' în fața Pfizer
POT cere 6.000 de lei pe lună despăgubiri pentru fiecare român afectat de vaccin
București, 17 aprilie 2026:
Partidul Oamenilor Tineri (POT) condamnă ferm atitudinea de slugărnicie și lipsă totală de competență a autorităților române, care, în loc să apere interesul național și să recupereze banii românilor, aleg, încă o data, să facă plecăciuni în fața marilor companii farmaceutice.
În timp ce românii plătesc nota unor contracte păguboase din pandemie, Guvernul trimite emisari în Statele Unite nu pentru a cere socoteală sau despăgubiri, ci pentru a negocia cum să mai plătim încă o dată. Vizita miniștrilor Alexandru Rogobete și Alexandru Nazare în Statele Unite, pentru discuții cu reprezentanții Pfizer privind datoria de aproximativ 600 de milioane de euro, este dovada clară a incapacității actualului guvern de a negocia în interesul României.
Discuțiile dintre cele două părți ale contractului nu sunt tratate ca o problemă de interes național, ci ca o formalitate în care România trebuie să accepte condițiile impuse. În loc să apere contribuabilul, guvernanții caută soluții prin care datoria să fie 'rostogolită' în alte contracte, adică tot bani scoși din buzunarul românilor.
Aceasta nu este negociere. Este o capitulare în genunchi.
Mai grav, această atitudine vine într-un context în care, la nivel internațional, există deja o bază solidă de studii științifice care ridică semne de întrebare legitime privind efecte adverse asociate vaccinurilor COVID-19.
Studii* publicate în reviste de top precum New England Journal of Medicine, JAMA și Nature Medicine au documentat cazuri de miocardită asociate vaccinurilor mRNA, în special la tineri. Alte cercetări au analizat mecanismele unor reacții severe de coagulare și tromboză în contextul vaccinării.
În paralel, publicații precum The Lancet și JAMA, precum și date oficiale din Eurostat și CDC, au evidențiat existența unui exces de mortalitate în perioada pandemiei, un fenomen care nu poate fi ignorat și care necesită explicații clare și transparente.
Chiar și în studiile inițiale privind siguranța vaccinurilor, inclusiv cele pentru Pfizer și Moderna, sunt recunoscute reacții adverse, iar analize ulterioare au atras atenția asupra unor evenimente adverse serioase care trebuie investigate riguros, nu ascunse sub preș.
În orice stat care își respectă cetățenii, aceste date ar fi fost punct de plecare pentru negocieri dure, pentru solicitarea de clarificări și, acolo unde este cazul, pentru recuperarea prejudiciilor.
În România, însă, sunt ignorate.
'Slugarnicii care îndatorează țara au mai făcut încă o plecăciune. Nu mai vorbim de incompetență, vorbim de obediență. De politicieni care nu doar că nu negociază, ci acceptă din start orice li se pune pe masă. În loc să cerem răspunsuri și banii înapoi, noi ne ducem să vedem cum mai plătim încă o dată. Este inadmisibil! România nu este o colonie economică. Sau cel puțin nu ar trebui să fie', declară Anamaria Gavrilă, președinta POT.
POT avertizează că transformarea unei datorii într-o serie de noi contracte reprezintă o capcană financiară pe termen lung și o continuare a unui model toxic: lipsă de transparență, lipsă de responsabilitate și zero asumare.
Partidul Oamenilor Tineri solicită urgent:
- Publicarea integrală a contractelor cu toate companiile farmaceutice de la care am achiziționat vaccinuri în pandemie;
- Analiză independentă a efectelor medicale și economice ale deciziilor din pandemie;
- Corectarea și compensarea prejudiciilor de orice natură, cauzate de administrarea vaccinurilor furnizate de Pfizer-BioNTech (Comirnaty), AstraZeneca (Vaxzevria), Spikevax (Moderna) și Jcovden (Johnson & Johnson / Janssen);
- În urma unei evaluări medicale riguroase, acordarea unei despăgubiri lunare în cuantum de 6.000 de lei, până la vârsta pensionării, fiecărui român a cărui capacitate de muncă a fost afectată de vaccin, în mod semnificativ;
- Suspendarea oricăror negocieri care implică noi obligații financiare fără beneficii clare pentru statul român.
Românii nu mai pot fi tratați ca o sursă inepuizabilă de bani pentru greșelile și slăbiciunile politicienilor.
*Surse studii:
- New England Journal of Medicine (NEJM)- Myocarditis after BNT162b2 Vaccine
https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2109730
- JAMA - Myocarditis Cases Reported After mRNA Vaccination
https://jamanetwork.com/journals/jama/fullarticle/2782900
- Nature Medicine - Risk of Myocarditis Following COVID-19 Vaccination
https://www.nature.com/articles/s41591-021-01630-0
- NEJM - Thrombotic Thrombocytopenia after AstraZeneca Vaccine
https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2104840
- Nature - Immune Thrombotic Thrombocytopenia Mechanism
https://www.nature.com/articles/s41586-021-03744-4
- The Lancet - Global Excess Mortality Study
https://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736(22)01585-9/fulltext
- JAMA - Excess Deaths Associated with COVID-19
https://jamanetwork.com/journals/jama/fullarticle/2778361
- Eurostat mortality database
https://ec.europa.eu/eurostat
- CDC Excess Deaths Tracker
https://www.cdc.gov/nchs/nvss/vsrr/covid19/excess_deaths.htm
- NEJM - Safety and Efficacy of Pfizer Vaccine
https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2034577
- PubMed - Serious Adverse Events Analysis (Fraiman et al.)
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36055877/
Echipa Comunicare & Marketing
Partidul Oamenilor Tineri
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.