Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
DOUÃ PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională, în două cauze penale privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În prima cauză, din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2026, un bărbat, de 24 de ani, ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de mare risc, sub formă de substanță cristalină, cu 200 de lei pentru un gram.
La data de 16 aprilie 2026, acesta a fost prins în flagrant delict, în municipiul Ploiești, în timp ce ar fi deținut asupra sa aproximativ 10 grame de amestec de substanțe cristaline (3-CMC și 4-BMC), destinate comercializării.
În cea de-a doua cauză, cercetările au evidențiat că, în perioada decembrie 2025 - aprilie 2026, un bărbat, de 31 de ani, ar fi procurat și deținut droguri de mare risc, în vederea comercializării către consumatori de pe raza județului Prahova, dar și pentru consum propriu, fără drept.
Pentru a evita descoperirea substanțelor interzise asupra sa, acesta le-ar fi depozitat în autoturismul său, aflat în proximitatea imobilului de domiciliu situat în orașul Plopeni.
În urma perchezițiilor efectuate, în autovehiculul acestuia au fost descoperite și ridicate aproximativ 12 grame de cocaină, precum și un cântar de precizie.
În baza probatoriului administrat, la datele de 16 și 17 aprilie 2026, față de cele două persoane a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.
La data de 17 aprilie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova, a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești și Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.