Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
Reținut pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 15 aprilie 2026, în jurul orei 23:11, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea au depistat, în trafic, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Portului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma continuării cercetărilor, la data de 16 aprilie 2026, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Totodată, astăzi, 17 aprilie 2026, persoana urmează să fie prezentată instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii rutieri atrag atenția asupra riscurilor majore generate de conducerea sub influența alcoolului, un comportament care pune în pericol nu doar viața și integritatea conducătorului auto, ci și a celorlalți participanți la trafic - pasageri, pietoni sau alți șoferi.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.