Comunicat de presă - Primăria Municipiului Alba Iulia
'PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!'
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Alba Iulia a finalizat proiectul 'Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din Municipiul Alba Iulia - Bloc 25 SC A+B', cod proiect C5-A3.1-55--BLOC 25 A+B.
În acest sens, la data de 18.01.2023, s-a semnat de către Municipiul Alba Iulia, Contractul de finanțare nr. 144236/20.12.2022, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de coordonator de investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență și UAT Municipiul Alba Iulia, în calitate de Beneficiar.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/1/A3.1/1, runda 1, componenta 5 - Valul renovării, Axa 1 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale, operațiunea A.3 - Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale.
Prin investiția propusă s-a urmărit creșterea eficienței energetice și reducerea consumului de energie pentru încălzire cu cel puțin 50% (conform Recomandării Comisiei privind renovarea clădirilor nr. 2019/786, renovarea moderată presupune economii de energie primară cuprinse între 30-60%) în comparație cu situația anterioară renovării și respectarea Comunicării Comisiei - Orientări tehnice privind aplicarea principiului de 'a nu aduce prejudicii semnificative' în temeiul Regulamentului privind Mecanismul de redresare și reziliență (2021/C58/01).
Punctăm câteva dintre lucrările care au fost realizate:
Lucrări de reabilitare/modernizare termică - Termoizolarea suplimentară a pereților exteriori cu un strat de polistiren expandat, de 10 cm grosime, montat pe fața exterioară a pereților, protejat de o tencuială subțire armată cu plasă din fibră de sticlă (termosistem); Termoizolarea planșeului de la ultimul nivel cu un strat suplimentar la exterior termoizolant din polistiren extrudat de 15 cm grosime, în soluția cu îndepărtarea tuturor straturilor existente până la stratul inițial și refacerea acestora; Înlocuirea tâmplăriei existente din lemn de pe fațade, cu tâmplărie termoizolantă etanșă tratate Low-e și cu un strat de argon.
Lucrări pentru reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum - demontarea și spălarea corpurilor pentru încălzire; -îndepărtarea corpurilor care împiedică cedarea de căldură a radiatoarelor către încăpere;- schimbarea racordurilor cu pierderi la obiectele sanitare; -utilizarea de dispersoare de duș economice.
Activități pentru echiparea clădirilor cu stații de încărcare pentru mașini electrice: 1 stație de încărcare pentru mașini electrice (conform ghid PNRR).
Activități pentru alte tipuri de lucrări: - repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura blocului de locuințe; - construirea acoperișului tip șarpantă, inclusiv sistemul de evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip șarpantă; - demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa clădirii, precum și remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție; - repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea clădirii; - refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție.
'La finalul acestui proiect, beneficiile lucrărilor de reabilitare termică se reflectă în mod direct în viața de zi cu zi a cetățenilor Municipiului Alba Iulia. Într-un context în care costurile energiei au reprezentat o preocupare constantă pentru fiecare familie, investițiile realizate au contribuit la crearea unor locuințe mai călduroase iarna, mai confortabile pe tot parcursul anului și mai eficiente din punct de vedere energetic.', apreciază Gabriel Codru PLEȘA, primarul Municipiului Alba Iulia.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.