Comunicat de presă - Muzeul Județean Mureș
Ziua Monumentelor Istorice la Târgu Mureș, ediția cu numărul 7
Constructorul lui Bernady - 150 de ani de la nașterea lui Lajos Csiszar
18 aprilie 2026 (sâmbătă)
Muzeul Județean Mureș și Asociația Centrul Cultural din Târgu Mureș comemorează de ani de zile, Ziua Internațională a Monumentelor și la Târgu Mureș. La cea de-a șaptea ediție, organizată anul acesta, ne reamintim de cel mai important maistru constructor din Târgu Mureș din primele decenii ale secolului al XX-lea, Lajos Csiszar (1876-1963), la 150 de ani de la nașterea sa.
Csiszar nu a fost doar executantul marilor lucrări publice din perioada primarului Bernady, ci a avut și un rol esențial în dezvoltarea arhitecturii rezidențiale, în răspândirea stilului Secession și în organizarea societății industriașilor. Turul ghidat prezintă cele mai importante realizări arhitecturale ale sale, oferind, totodată, ocazia de a descoperi, atât la exterior, cât și la interior, opera sa principală: primăria în stil Secession.
11:00
Pe urmele lui Lajos Csiszar (1876-1963)
Tur ghidat în limba maghiară, condus de Janos Orban (istoric de artă). Punct de întâlnire: în fața Liceului Tehnologic 'Avram Iancu' (str. Gheorghe Doja nr. 13.)
14:00
Pe urmele lui Lajos Csiszar (1876-1963)
Tur ghidat în limba română, condus de Janos Orban (istoric de artă). Punct de întâlnire: în fața Liceului Tehnologic 'Avram Iancu' (str. Gheorghe Doja nr. 13.)
16:00
Capodopera lui Lajos Csiszar
Tur ghidat bilingv în clădirea Primăriei Vechi, cu Erika Oniga (istoric de artă) și Istvan Jeremias (ghid). Punct de întâlnire: în fața Primăriei Vechi (Piața Victoriei nr. 1.)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.