Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Covasna
PESTE 12 MILIOANE DE LEI INDISPONIBILIZAȚI ȘI MII DE PRODUSE PERICULOASE SCOASE DE PE PIAȚÃ DE POLIȚIȘTII DE LA INVESTIGAREA CRIMINALITÃȚII ECONOMICE, ÎN ANUL 2025
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, prin structurile specializate în Investigare a Criminalității Economice, au intensificat în anul 2025 acțiunile pentru protejarea mediului de afaceri și a sănătății cetățenilor. Rezultatele reflectă o prezență constantă în teren, cu un accent deosebit pe combaterea evaziunii fiscale și a contrabandei.
Combaterea schemelor financiare ilegale a fost o direcție prioritară, reflectată printr-o creștere de 40% a infracționalității sesizate față de anul precedent. Această evoluție demonstrează eficiență în identificarea mecanismelor care prejudiciază bugetul public.
În anul 2025 au fost derulate 90 de acțiuni operative și 270 de controale punctuale, în urma cărora au fost descoperite 65 de infracțiuni pentru care au fost întocmite dosare de cercetare penală, sub coordonarea unităților de parchet competente. În dosarele penale instrumentate, polițiștii au instituit măsuri asiguratorii de peste 12 milioane de lei.
De asemenea, au fost puse în executare 68 de mandate de percheziție și 40 de mandate de aducere, iar 34 de inculpați au fost trimiși în judecată.
Aceste măsuri ferme nu doar că sancționează comportamentele ilicite, dar contribuie în mod direct la diminuarea fenomenului de concurență neloială.
O componentă esențială a activității a fost eliminarea de pe piață a bunurilor care pot pune în pericol sănătatea cetățenilor. În urma acțiunilor operative desfășurate a fost descoperită și confiscată o instalație artizanală de fabricat țigarete, care funcționa clandestin, fără nicio normă de igienă. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării peste peste 55.000 fire de țigarete, 34 kg de tutun și peste 100 de litri de alcool deținut în afara antrepozitelor fiscale.
Totodată, polițiștii au acționat pentru protejarea cetățenilor împotriva produselor de proveniență incertă.
Astfel, aproape 1.000 de produse neconforme (jucării, haine, unelte) au fost retrase din circuitul comercial, acestea reprezentând riscuri directe pentru cumpărători.
De ce este periculos să alegi produse 'de ocazie'?
Produsele de contrabandă nu sunt doar mai ieftine, ci reprezintă un pericol real deoarece nu respectă niciun standard de calitate. Pentru a evita achiziționarea unor produse neconforme, Poliția Covasna vă recomandă:
1. Verificați locul vânzării: Evitați achizițiile din târguri improvizate sau direct din portbagajul mașinilor.
2. Atenție la preț: Un preț nerealist de mic pentru un brand cunoscut este primul semn al unui produs contrafăcut.
3. Cereți bonul fiscal: Este singura dovadă care vă permite să vă exercitați drepturile de consumator în cazul în care produsul este periculos.
Polițiștii au aplicat și sancțiuni contravenționale pentru a corecta comportamentele economice ilicite. Astfel, în cadrul acțiunilor desfășurate, s-au aplicat 100 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor depășind 480.000 de lei.
Activitățile desfășurate au beneficiat de sprijinul unităților de parchet competente, precum și al altor structuri de suport operativ. IPJ Covasna va continua să acționeze ferm pentru a asigura un climat economic onest și pentru a proteja drepturile fundamentale ale cetățenilor.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.