logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Eurodeputat AUR/ECR Georgiana Teodorescu

Politica Agricolă Comună nu poate fi condusă din birourile de la Bruxelles, prin reguli rigide și neconforme cu realitatea

Deputata europeană AUR/ECR, Georgiana Teodorescu, membră a Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, a depus miercuri, 15 aprilie, o serie de amendamente strategice la avizul referitor la propunerea de Regulament privind cadrul de performanță și monitorizarea cheltuielilor bugetare (COM(2025) 545). Obiectivul central al acestor amendamente este excluderea Politicii Agricole Comune (PAC) din domeniul de aplicare al acestui regulament orizontal, pentru a evita birocrația excesivă și subevaluarea eforturilor de mediu ale fermierilor.

Eurodeputata română avertizează că încercarea Comisiei Europene de a impune un 'șablon unic' pentru toate programele europene ignoră realitățile biologice și economice ale sectorului agricol.

Sistemul '0/40/100%' - O capcană pentru fermierii români

Un punct critic vizat de amendamentele depuse se referă la metodologia de monitorizare a cheltuielilor climatice. Comisia propune un sistem de ponderare rigid, în care o măsură este considerată ca având o contribuție de 0%, 40% sau 100%.

'Agricultura nu este matematică fixă. Multe dintre măsurile de agro-mediu pe care fermierii noștri le aplică - de la agricultura de precizie la gestionarea durabilă a pășunilor - aduc beneficii climatice care se situează adesea la un nivel intermediar, de 60% sau 75%. Prin impunerea pragului de 40%, Comisia practic 'fură' din meritele fermierilor, subevaluându-le munca și riscând să taie finanțări esențiale în viitorul cadru financiar 2028-2034,' a declarat eurodeputata Georgiana Teodorescu.

Dublă reglementare și birocrație: PAC are deja propriile reguli orizontale

Al doilea argument major susținut de deputata europeană AUR este respectarea autonomiei PAC. În prezent, politica agricolă funcționează deja sub un Regulament Orizontal strict și un cadru de performanță specific (Planurile Strategice PAC), care sunt adaptate nevoilor rurale.

'Nu putem accepta o dublă reglementare care nu face altceva decât să îngroape fermierul și administrațiile naționale în hârțogărie. PAC are deja propriul său mecanism de control și performanță. Introducerea unui nou strat de reguli de la nivel centralizat va duce la blocaje în plăți și la o confuzie legislativă pe care fermierii români nu și-o permit. Subvenția trebuie să ajungă la timp în contul fermierului, nu să fie blocată de indicatori de performanță desprinși de realitatea din câmp,' a adăugat membra Comisiei AGRI.

Amendamentele depuse vor fi dezbătute în cadrul Comisiei pentru Agricultură, urmând ca poziția fermierilor să fie susținută în negocierile cu Comisia pentru Bugete (BUDG) și ulterior în plenul Parlamentului European. Georgiana Teodorescu își reafirmă angajamentul de a menține agricultura ca politică strategică de sine stătătoare, protejată de ingerințe care ar putea vulnerabiliza securitatea alimentară a României și a Uniunii Europene.

Afisari: 86

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.