Comunicat de presă - Parchetul pe lângă Judecătoria Hârlău
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, județul Iași, la data de 09.04.2026, a solicitat Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Hârlău luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile față de două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de instigare, respectiv complicitate la schingiuirea animalelor, faptă prev. și ped. de art. 25 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor (republicată) cu aplicarea art. 47 C. pen. art. 48 alin. 1 C. pen. și art. 77 lit. d) C. pen., propunere respinsă de către Judecătoria Hârlău, care a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de cei doi inculpați, încheiere nedefinitivă. In referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reținut că: În data de 29.03.2025, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla în curtea locuinței sale, inculpata la determinat pe un minor în vârstă de 13 ani, să omoare un câine în vârstă de 10 ani, punându-i minorului la dispoziție un hârleț.
Minorul a lovit câinele în zona capului, provocându-i acestuia un traumatism cranian sever soldat cu pierderea vederii, in tot acest timp, alt inculpat l-a încurajat și susținut moral pe minor in încercarea de a ucide câinele, filmând episodul.
Conform înscrisurilor medicale, traumatismul a constat într-o plagă frontală deschisă și un hematom cranian masiv, leziuni traumatice care au fost de natură să producă câinelui puternice suferințe fizice și stres post-traumatic sever.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție. Prim Procuror, Sava Teona Alexandra
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.