Comunicat de presă - Institutul Cultural Român
ICR participă la Noaptea Culturală a orașului Stockholm cu un concert experimental și o expoziție de artă contemporană
Institutul Cultural Român de la Stockholm face parte și în 2026 din programul oficial al Nopții Culturale / Kulturnatt, eveniment de anvergură organizat anual în capitala suedeză, desfășurat sâmbătă, 18 aprilie 2026, între orele 18.00-24.00. Continuând tradiția, ICR Stockholm va fi pe harta culturală a orașului cu două proiecte: un concert experimental și o expoziție de artă contemporană.
Pianistul Doru Apreotesei, trompetistul Petre Ionuțescu aka Trompetre și harpista Orsolya Laszloaka Inia Dinia vor concerta la sediul ICR Stockholm, cu prilejul Nopții Culturale, în data de 18 aprilie 2026, oferind o seară muzicală memorabilă în două părți, pornind de la teme din muzica tradițională. Prima parte va fi deschisă de pianistul Doru Apreotesei, care va susține concertul 'Un cântec veșnic nou', de la ora 19.00, la care vor fi invitați să i se alăture Petre Ionuțescu (trompetă, electronice) și Orsolya Laszlo (harpă, electronice). De la ora 21.30, este programată cea de-a doua parte a concertului, 'Eclectic experimental Jazz Cinematic' susținut de Petre Ionuțescu aka Trompetre & Orsolya Laszlo aka Inia Dinia; invitat va fi pianistul Doru Apreotesei. Cei trei artiști vor realiza o simbioză între vechi și nou, prin cele mai moderne tehnici de producție.
Eveniment original și complex, proiectul celor trei muzicieni de la Stockholm va fi imersiv și cinematic, eclectic și experimental, cu tușe străvechi autohtone, o explorare contemporană a tradițiilor cu ajutorul instrumentelor muzicale (pian, trompetă, harpă, caval ș.a.).
Pe durata concertului, publicul va putea vizita expoziția 'Sounding Craft: Meeting on the Field', deschisă în galeria ICR Stockholm în perioada 26 februarie - 18 aprilie 2026. Incluzând lucrările artiștilor Diana Butucariu, Erik Lindeborg, Lucian Butucariu și Mihai Coltofean, expoziția propune o experiență colectivă în care protagoniștii își influențează reciproc procesele creative. Muzicianul și compozitorul Erik Lindeborg, artistul sticlar Lucian Butucariu, pictorul Mihai Coltofean și ceramista Diana Butucariu vor intra într-un dialog în care vizualul și sonorul se împletesc, pe parcursul Nopții Culturale, când este programat finisajul.
Expoziția de la sediul ICR Stockholm, un dialog între pictură, ceramică, lemn, sticlă și sound art, este continuarea proiectului de cercetare 'Sounding Craft' început acum doi ani, în care a fost implicat muzicianul Erik Lindeborg împreună cu ceilalți trei artiști. Intenția a fost de a studia sunetele pe care instrumentele folosite în atelierele de creație le generează în interacțiunea cu materialul prelucrat și modul în care aceste sunete pot crea melodii care pun în valoare operele artiștilor, amplificând astfel percepția vizuală.
Detalii despre artiști
Doru Apreotesei (Suedia) este un cunoscut instrumentist la clape, care a activat în legendara trupă Sfinx. A făcut parte din formația timișoreană Post Scriptum (jazz-rock, între anii 1980-1982), născută din fostul grup Gramofon (1979-1980). După o scurtă incursiune alături de grupul Pro Musica, a început colaborarea cu trupa Sfinx. A mai colaborat cu artiști precum Alexandru Andrieș, Mircea Baniciu și Nicu Alifantis. A fost activ în domeniul teatrului, filmului, radioului și televiziunii. În prezent, Doru Apreotesei trăiește în Suedia, unde are un studio propriu.
Petre Ionuțescu (România) a absolvit Liceul de muzică din Arad și Conservatorul la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică, promoția 1999. Între 1995-1999 a fost prim-trompetist al Filarmonicii din Arad și a colaborat cu Filarmonica Banatul din Timișoara și Filarmonica de Stat din Sibiu. După muzica simfonică a experimentat un colorit divers de stiluri muzicale ca jazz, funk, acid jazz, electric experimental etc. În 2013 a pus bazele proiectului solo Trompetre, căruia i s-au alăturat pe parcurs mai mulți colaboratori.
Inia Dinia/Orsolya Laszlo România) este cunoscută iubitorilor de muzică drept interpreta de la clape a trupei de black metal Negură Bunget, dar și pentru implicarea sa în proiecte de muzică tradițională românească. A participat la turnee ample în Europa și SUA. Cu o formație în muzica clasică, artista interpretează la harpa electrică, cu tonuri și efecte specifice genului ambiental, oferind compoziții cinematice și onirice, cu elemente de metal.
Diana Butucariu (Suedia), artist vizual, născută în 1990 la București, este activă în România și Suedia. A absolvit Universitatea Națională de Arte din București, Konstfack - University of Arts, Craft and Design - studii masterale, iar în prezent este doctorand la Universitatea Națională de Arte din București.
Erik Lindeborg (Suedia), muzician, compozitor și artist interdisciplinar, născut în 1984, este stabilit la Stockholm. A fost format ca pianist de jazz la Kungliga Musikhogskolan din Stockholm, unde a obținut diploma de Master în Arte Frumoase.
Lucian Butucariu (România), artist vizual și profesor universitar, este una dintre personalitățile marcante ale sticlăriei artistice din România. Din 1990 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și cadru didactic la Universitatea Națională de Arte din București, în cadrul Departamentului Ceramică, Sticlă, Metal.
Mihai Coltofean (România), născut în 1990, este absolvent al Universității Naționale de Arte din București. A obținut licența în Pedagogia Artelor (2012) și diploma de master în Pictură (2014). În prezent este artist vizual și pedagog, activ în principal în domeniul picturii și al educației artistice.
Noaptea Culturală a orașului Stockholm este un eveniment de amploare organizat pentru prima dată în 2010, la inițiativa municipalității Stockholm, eveniment care a inclus an de an din ce în ce mai mulți actori culturali și care mobilizează cea mai mare cifră de public în Stockholm.
Detalii suplimentare:
Programul concertului de la ICR Stockholm:
- 19.00-19.45 'Un cântec veșnic nou' - Doru Apreotesei (pian). Invitați: Petre Ionuțescu (trompetă, electronice) și Orsolya Laszlo (harpă, electronice)
- 21.30-22.15 'Eclectic experimental Jazz Cinematic' - Petre Ionuțescu aka Trompetre & Orsolya Laszlo aka Inia Dinia. Invitat: Doru Apreotesei (pian)
Muzicianul și compozitorul Erik Lindeborg, artistul sticlar Lucian Butucariu, pictorul Mihai Coltofean și ceramista Diana Butucariu vor fi prezenți pe parcursul serii de 18 aprilie.
Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.
Contact: Biroul de presă al ICR
biroul.presa@icr.ro;
031 7100 606
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.