logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Sibiu

Elevii din Sibiu s-au remarcat prin rezultate excelente la etapa națională a Olimpiadei de Limbi Romanice - secțiunea limba spaniolă, desfășurată la Focșani

În perioada 6-10 aprilie 2026, municipiul Focșani a găzduit Olimpiada Națională de Limbi Romanice, eveniment organizat la Liceul de Artă 'Gheorghe Tattarescu'. Competiția a reunit elevi din întreaga țară, iar reprezentanții județului Sibiu au impresionat prin performanțele obținute.

Olimpiada, care cuprinde probe la limbile spaniolă, italiană și portugheză, a oferit participanților ocazia de a-și demonstra nu doar cunoștințele lingvistice, ci și interesul pentru cultura și literatura țărilor romanice. Elevii au concurat într-un cadru organizat, propice concentrării și afirmării competențelor lingvistice ale acestora.

Lotul județean sibian a fost format din trei eleve talentate: Anghelescu Timeea-Andreea (Colegiul Național 'Octavian Goga' Sibiu), Ittu Alisia-Andreea (Liceul Teoretic 'Constantin Noica' Sibiu) și Stanciu Maria Daniela (Colegiul Național 'Octavian Goga' Sibiu). Aceste eleve au pornit încă din etapa județeană cu rezultate foarte bune, care le-au asigurat calificarea la faza națională, demonstrând astfel cunoștințe lingvistice excepționale și un interes deosebit pentru studiul limbilor romanice.

Probele competiției au fost variate și complexe, evaluând cunoștințele de gramatică, abilitatea de interpretare a textelor, competența de redactare și susținere a unor discursuri argumentate, precum și înțelegerea limbii vorbite în contexte variate de comunicare. Atmosfera a îmbinat spiritul competitiv cu cel colegial, oferindu-le elevilor oportunitatea deosebită de a învăța unii de la alții și de a-și îmbunătăți performanțele prin interacțiunea și confruntarea cu alți elevi de elită.

În cadrul acestui eveniment, lotul județean din Sibiu a obținut rezultate excepționale, remarcându-se prin două performanțe deosebite obținute de elevele Stanciu Maria Daniela, de la Colegiul Național 'Octavian Goga', și Ittu Alisia-Andreea, de la Liceul Teoretic 'Constantin Noica' din Sibiu. Stanciu Maria Daniela a încheiat competiția cu a doua medie generală la nivel național și a fost distinsă cu Premiul II la clasa a XI-a - secțiunea intensiv, primind totodată un curs online de limba spaniolă oferit de Universitatea din Salamanca, prin intermediul Ambasadei Spaniei în România. La rândul său, Ittu Alisia-Andreea a obținut Mențiune la clasa a XII-a - secțiunea intensiv, finalizând competiția cu a patra medie generală la nivel național. Totodată, eleva Anghelescu Timeea Andreea a obținut rezultate foarte bune în cadrul competiției, contribuind semnificativ la succesul întregului lot sibian. Cele trei eleve și-au reprezentat cu onoare unitățile de învățământ și s-au remarcat printr-o participare de excepție și prin performanțe deosebite care au consolidat prestigiul delegației județului Sibiu la nivel național.

Aceste rezultate reflectă pasiunea, munca susținută, seriozitatea și perseverența constantă a elevelor în studiul limbii spaniole, precum și implicarea profesorilor care le-au pregătit.

Olimpiada Națională de Limbi Romanice 2026 a fost mai mult decât o competiție, reprezentând o adevărată celebrare a diversității lingvistice și culturale. Participarea lotului sibian a evidențiat importanța studiului limbilor străine în formarea unor eleve deschise și bine pregătite pentru viitor, capabile să comunice eficient într-un context european și internațional, dar și să valorifice dialogul intercultural ca resursă esențială în dezvoltarea lor academică și personală.

Programul evenimentului a fost unul intens.Deschiderea oficială a avut loc pe 6 aprilie, la Sala Balada. În zilele următoare s-au desfășurat probele scrise și orale. După proba scrisă, participanții au asistat la un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Țara Vrancei. A treia zi a inclus proba de înțelegere a unui material audio și proba orală. Pe 9 aprilie a avut loc conferința Spania - dialogul dintre tradiție și inovație. Ziua a continuat cu multă emoție și momente de așteptare a rezultatelor și s-a încheiat cu o cină festivă la Restaurantul Grand'Or, urmată de o petrecere. În ultima zi a avut loc Festivitatea de premiere la Sala Bada.

Pentru elevele din Sibiu, această experiență reprezintă un moment semnificativ în formarea lor, sprijinind dezvoltarea competențelor și orientarea către viitoarele parcursuri academice și profesionale.

Inspector Școlar General,
Prof. Emilian-Marius NOVAC

Inspector școlar,
prof. Laura-Rita PITARIU

Afisari: 55

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.