Comunicat de presă - Primăria Municipiului Mediaș
Ediție aniversară a jocului de Țuru la Mediaș - 100 de ani de tradiție
Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, a organizat duminică, 12 aprilie 2026, în prima zi de Paști, ediția aniversară a tradiționalului joc de Țuru, desfășurată în cartierul Moșnei.
Evenimentul din acest an a avut o semnificație specială, marcând 100 de ani de la practicarea jocului de Țuru în municipiul Mediaș. Momentul centenar a fost celebrat prin inaugurarea unui monument dedicat jucătorilor, precum și prin lansarea unui album de colecție, ambele realizate după un concept semnat de Contrast Advertising.
Peste 1000 de persoane au participat la eveniment, bucurându-se de atmosfera festivă, susținându-și echipele favorite și urmărind atât jocul demonstrativ, cât și programul artistic de cântece și dansuri populare, susținut de artiști locali îndrăgiți.
Toți participanții la jocul demonstrativ de Țuru au fost recompensați cu diplome, medalii și trofee, înmânate de primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman. Acesta i-a felicitat pe locuitorii din cartierul Moșnei pentru păstrarea și promovarea acestei tradiții autentice, adresând mulțumiri speciale și organizatorilor Dinu Bănceu și Gabriel Grosaru pentru implicarea lor constantă.
Cu ocazia centenarului, au fost acordate trofee și unor 'veterani' ai jocului, în semn de recunoaștere a contribuției lor la perpetuarea acestei tradiții.
Evenimentul a fost completat de un program artistic susținut de interpreții de muzică populară Ionuț Fulea, Costel Popa, Aurelian Suciu, Emilia Muntean, Aurica Bacea, alături de grupul 'Bobocei de pe Târnave' și Andrei Jata, Cătălin Bobar, George Cătană, Dan Filuț Tabără, Alin și Natalia Matyas, Ioana Creț, Diana Crețu, Cosmina Fulea și Florin Moga, precum și ansamblurile folclorice 'Târnavele' și 'Muguri de pe Târnave'.
'Pentru mine este o onoare să fiu primarul municipiului Mediaș într-un astfel de moment. Mă bucură faptul că avem oameni precum domnul Bănceu, care a reușit să ducă tradiția 50 de ani.
Ca primar susțin această tradiție, împreună cu colegii de la Direcția pentru Cultură și cu sponsorii. Am reușit să organizăm un eveniment frumos. (...) Le urez tuturor medieșenilor să aibă parte de zile frumoase și sărbători binecuvântate. Monumentul nu a fost inițiativa mea, însă mă bucură faptul că avem oameni în Mediaș care vin cu astfel de propuneri. Eu susțin această inițiativă și cred că este un monument de care cei care locuiesc aici, în zonă, este bine să aibă grijă', a declarat primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.