Comunicat de presă - IGPR
TANÃR CONDUCÃTOR AUTO OPRIT LA TIMP DE POLIȚIȘTII RUTIERI ÎNAINTE CA ACȚIUNEA SA SÃ DEVINÃ O TRAGEDIE
Știm că în aceste zile oamenii se întâlnesc, petrec și aprind grătarele. Susținem orice formă de petrecere a timpului liber, însă nu putem accepta consumul de alcool la volan și, așa cum am anunțat, continuăm să desfășurăm controale pe drumurile publice pentru că vrem un trafic sigur pentru toți participanții.
Cu puțin timp în urmă, un echipaj de poliție rutieră a oprit în trafic, pe DN13, în afara localității Măieruș, un tânăr, de 24 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, iar alături de acesta, în vehicul, se mai aflau ceilalți membri ai familiei, partenera sa, un minor de 15 ani și fetițele acestuia de 1 și 3 ani.
Conducătorul auto, vizibil aflat sub influența alcoolului, deținător de permis de conducere de doar câteva luni, a fost scos la timp din trafic de către colegii noștri, înainte de o posibilă tragedie, deoarece alcoolemia sa în urma testării cu aparatul etilotest a indicat 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, cu mult peste limita infracțională.
În acest moment, comportamentul manifestat în trafic de tânărul de 24 de ani este cercetat penal de către colegii polițiști, iar noi vă transmitem că astfel de verificări, menite să asigure un trafic lipsit de incidente, vor continua pe toate drumurile publice din județ.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.