logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Giurgiu

Un incendiu violent a izbucnit, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Bolintin Vale. O bucătărie de vară, amplasată în imediata apropiere a locuinței, a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil din cauza scânteilor mecanice generate de utilizarea unui flex.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 25 mp, anexa fiind afectată în totalitate. De asemenea, exista pericolul de propagare a flăcărilor la locuință.

Intervenția pompierilor a făcut posibilă limitarea incendiului, protejarea casei și a unei anexe.

Pentru prevenirea unor astfel de situații, pompierii reamintesc cetățenilor că lucrările de sudare, tăiere, lipire sau alte operațiuni similare, care prezintă risc de incendiu, trebuie efectuate numai după luarea măsurilor necesare pentru îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile.

De asemenea, în locurile în care se desfășoară astfel de activități trebuie să fie asigurate mijloace de limitare și de stingere a incendiilor.

Afisari: 81

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.