Comunicat de presă - Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
ZILELE MEDICALE ALE SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚÃ BIHOR
Asociația 'Sprijiniți Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea', în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Universitatea din Oradea - Facultatea de Medicină și Farmacie, Colegiul Medicilor Bihor, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și Filarmonica de Stat Oradea, anunță organizarea evenimentului:
Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor
14-17 aprilie 2026
Conferința Aniversară '40 de ani de grijă pentru sănătatea bihorenilor'
- o manifestare de amploare dedicată excelenței, inovației și dezvoltării continue în domeniul medical.
Evenimentul, aflat la a doua ediție, marchează un moment important în evoluția instituției, reflectând angajamentul constant pentru creșterea calității actului medical și pentru consolidarea statutului de centru medical de referință la nivel regional și național. Prin organizarea acestor zile medicale, spitalul își reafirmă rolul activ în promovarea progresului științific și în susținerea colaborării interdisciplinare între specialiști.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor reprezintă cea mai mare unitate sanitară din județ și unul dintre cele mai importante centre medicale din țară, oferind servicii medicale complexe atât pentru pacienții bihoreni, cât și pentru pacienții din întreaga regiune de Nord-Vest. Activitatea sa acoperă întreg spectrul îngrijirii medicale, incluzând spitalizare continuă, spitalizare de zi, servicii ambulatorii, precum și intervenții în regim de urgență, fiind un pilon esențial al sistemului de sănătate din regiune.
În ultimii ani, unitatea medicală a traversat un proces accelerat de modernizare și dezvoltare, susținut prin investiții consistente în infrastructură, echipamente medicale performante și soluții de digitalizare. Implementarea tehnologiilor de ultimă generație, alături de perfecționarea continuă a personalului medical și auxiliar, au contribuit semnificativ la creșterea standardelor de îngrijire și la diversificarea serviciilor oferite pacienților.
'Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor' vor reuni specialiști din multiple domenii medicale, atât din țară, cât și din străinătate, oferind un cadru profesionist pentru schimb de experiență, dezbatere științifică și prezentarea celor mai recente inovații din practica medicală.
Programul științific este structurat în sesiuni tematice care acoperă specialități medicale variate, precum neurochirurgia, chirurgia generală, chirurgia cardiovasculară, cardiologia intervențională, radiologia intervențională, oncologia, genetica medicală, anestezia și terapia intensivă, bolile infecțioase, medicina de laborator, ORL, oftalmologia, ortopedia, medicina internă ș.a., dar și integrarea inteligenței artificiale și a soluțiilor digitale în actul medical.
Prin diversitatea tematicilor abordate, evenimentul reflectă complexitatea medicinei moderne și necesitatea unei abordări integrate în îngrijirea pacientului. Totodată, accentul pus pe interdisciplinaritate evidențiază importanța colaborării între specialități pentru obținerea unor rezultate medicale optime.
Printre sesiunile științifice care vor avea loc, menționăm:
- Sesiunea Laborator Analize Medicale: Sistemul de Automatizare Abbott GLP: Automatizare Reinventată, Flexibilitate Redefinită, Sistemul Tempus ca robot integrat într-un laborator complet automatizat
- Sesiunea Neurochirurgie: 'Orchestra' din sala de operații, Tehnici 'hibride': echipa neuro-endo, Malformații vasculare cerebrale. Tehnici endovasculare, 'Epoca' spondilodezei?
- Sesiunea Cardiologie: De la prevenție la tratament și înapoi la prevenție: provocări și rezultate în
- centrul de tratament al AVC de la SCJUBH, Șah mat dislipidemiei: Strategii avansate în cardiologia practică modernă, Abordarea hipertensiunii arteriale în contextul noilor ghiduri: de la clasificare la ținte terapeutice
- Sesiunea Radiologie Intervențională: Radiologia Intervențională de la A la Z, Tumorile neuroendocrine digestive și GIST pe PET/CT: aceeași metodă, semnături metabolice diferite, Photon counting CT - viitorul imagisticii medicale începe azi!
- Sesiunea Chirurgie Cardio-Vasculară: Revascularizarea total arterială coronariană - indicații și rezultate, Abordul miniminvaziv al patologiei mitrale. Experiența secției de Chirurgie Cardiovasculară SCJU Bihor, Intervențiile chirurgicale vasculare hibride - soluția modernă pentru tratamentul leziunilor extensive supra și infrainghinale.
- Simpozion inteligența artificială: Inteligența artificială în practica clinică: implementarea platformei
Conferința constituie, de asemenea, un context favorabil pentru consolidarea relațiilor profesionale și instituționale, facilitând dialogul între cadre medicale, cercetători și participanți relevanți din domeniul sănătății. În acest sens, 'Zilele Medicale' contribuie la dezvoltarea unei comunități medicale dinamice, conectate la standardele și tendințele internaționale.
Evenimentul se va încheia cu o ceremonie de premiere dedicată personalului medical, menită să evidențieze și să recunoască performanțele profesionale deosebite. Ceremonia va avea loc vineri, 17 aprilie, la Filarmonica din Oradea, începând cu ora 17:00, în cadrul căreia managerul spitalului, Dr. Carp Gheorghe, va acorda premii personalului medical pentru realizările remarcabile.
Manifestarea subliniază preocuparea constantă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor pentru inovație, educație medicală continuă și adaptarea la provocările actuale din sistemul sanitar, în beneficiul direct al pacienților și al comunității bihorene. Organizarea acestei manifestări, reconfirmă direcția strategică a Conducerii spitalului, orientată spre performanță, profesionalism și excelență, precum și rolul său activ în dezvoltarea serviciilor medicale la nivel regional.
Evenimentul este dedicat profesioniștilor din domeniul medical și tuturor celor interesați de domeniul sănătății, iar participarea se face în baza unei înscrieri prealabile.
Mai multe detalii, inclusiv formularul de înscriere se regăsesc pe pagina evenimentului: https://spitaljudetean-oradea.ro/zilele-medicale-ale-scjubh-2026/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.